StiripesurseExternePreședintele României, Klaus Iohannis, se va întâlni cu Joe Biden la...

Președintele României, Klaus Iohannis, se va întâlni cu Joe Biden la Casa Albă

Publicat:

Președintele României, Klaus Iohannis, se va întâlni cu Joe Biden la Casa Albă

Președintele României, Klaus Iohannis, va merge în perioada 7-8 mai 2024 în SUA, într-o vizită de lucru la Washington. Șeful statului va fi primit marți la Casa Albă de către Joe Biden, a anunțat Administrația Prezidențială.

Cu acest prilej, vor fi discutate teme prioritare ale agendei internaționale și bilaterale. Un loc aparte în schimbul de opinii al celor doi șefi de stat îl va ocupa situația din Ucraina și din bazinul Mării Negre, precum și întărirea securității în spațiul euroatlantic. Dialogul la nivel înalt va fi o bună oportunitate pentru ridicarea profilului Parteneriatului Strategic cu Statele Unite și reconfirmarea relațiilor bilaterale privilegiate dintre cele două state și a cooperării multisectoriale.

Vizita președintelui Klaus Iohannis în SUA va reprezenta un bun prilej pentru reafirmarea rolului României ca furnizor de securitate și actor activ în gestionarea crizelor internaționale și respectat de către partenerii Alianței Nord-Atlantice. Din delegația oficială care îl va însoți pe Klaus Iohannis la Washington vor face parte ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, și viceprim-ministrul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne. „Președintele Biden îl va primi pe președintele Klaus Iohannis la Casa Albă pe 7 mai. Liderii vor sărbători cel de-al 20-lea an al României ca membru al NATO.

Președintele Biden îi va mulțumi președintelui Iohannis pentru găzduirea militarilor americani în România și va recunoaște numeroasele contribuții pe care România, un aliat ferm al NATO, le-a adus la securitatea flancului estic al NATO, în special în regiunea Mării Negre. Liderii vor sublinia sprijinul lor continuu pentru Ucraina, în timp ce aceasta continuă să se apere împotriva agresiunii Rusiei.

De asemenea, vor trece în revistă numeroasele domenii în care România și Statele Unite lucrează împreună, inclusiv energia, cooperarea economică și valorile noastre democratice comune”, se arată în comunicatul transmis de Casa Albă. Președintelui îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024 Totodată, miercuri, președintelui îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, în cadrul galei Atlantic Council Distinguished Leadership Awards.


Consiliul Atlantic din SUA a decis ca pentru anul 2024 să acorde acest premiu președintelui României, ca o recunoaștere a carierei sale și a rolului său de lider transatlantic și european, mai transmite Administrația Prezidențială. Președintele Klaus Iohannis este primul șef de stat european onorat cu această distincție, în cei 24 de ani de la înființarea premiului.

Consiliul Atlantic este o prestigioasă organizație americană de tip „think tank”, fondată în anul 1961, cu o activitate bogată în domeniul afacerilor internaționale. Anual, Consiliul Atlantic premiază un număr restrâns de personalități care întruchipează esența relației transatlantice și care au contribuit la consolidarea acesteia, în toate dimensiunile sale (politic, economic, securitate și apărare, artă, activități umanitare etc.).

Printre personalitățile cărora li s-a acordat de-a lungul timpului The Atlantic Council Distinguished Leadership Awards se numără Președinții Statelor Unite ale Americii George W. Bush (2018), William J. Clinton (2010) și George H.W. Bush (2009), Vicepreședintele SUA Joseph R. Biden, Jr. (2011) – actualul Președinte al SUA, Președinții Comisiei Europene Ursula von der Leyen (2021) și Jose Manuel Barroso (2014), Prim-ministrul italian Mario Draghi (2022), Cancelarul german Helmut Kohl (2009), Prim-ministrul britanic Tony Blair (2008), precum și alți șefi de stat și de guvern sau lideri de organizații internaționale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova și Germania simplifică recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în...

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg e-Dosarul și ședințele prin videoconferință

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg instrumentele digitale, inclusiv sistemul informațional e-Dosar judiciar și ședințele de judecată prin videoconferință, după ce Guvernul a...

Maia Sandu trasează o direcţie clară noului guvern: ‘este obligat să alinieze Moldova la standardele europene’

Președinta Maia Sandu a declarat că noul Guvern „este obligat să consolideze securitatea și statul de drept în țară, să continue să alinieze Moldova...

Indemnizația de maternitate NU va mai depinde de căsătoria părinților

Indemnizația de maternitate nu va mai depinde de statutul civil al părinților. Decizia a fost aprobată, astăzi, în scopul aplicării principiului egalității de tratament...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.