StiripesurseȘtirile zileiPreședintele SUA acuză presa că se folosește de cazul bombelor artizanale...

Președintele SUA acuză presa că se folosește de cazul bombelor artizanale în scop politic împotriva sa

Publicat:

Președintele SUA, Donald Trump, a acuzat presa americană că se folosește de cazul bombelor artizanale trimise unor oponenți ai săi pentru a marca puncte politice împotriva sa, informează site-ul agenției Reuters, potrivit Mediafax.

Trump a declarat, vineri, la un miting electoral în Charlotte, Carolina de Nord, că violența politică nu trebuie tolerată și că va face tot ceea ce poate pentru a o stopa.

Citește și : Peste 300 de migranţi salvaţi de marina marocană din Mediterana şi Atlantic

“Violența politică nu trebuie să fie niciodată permisă în America și voi face tot ce-mi stă în putință pentru a o opri”, a declarat Trump la miting.

Președintele american a reluat atacurile la adresa presei și liderilor democrați, la doar câteva ore după ce un simpatizant al său, Cesar Sayoc Jr., a fost arestat în legătură cu trimiterea de dispozitive explozive unor oponenți ai președintelui.


“În ultimele ore am văzut un efort din partea mass-mediei de a folosi acțiunile sinistre ale unui individ pentru a marca puncte politice împotriva mea și a Partidului Republican”, a declarat Trump în fața susținătorilor săi.

Mai mulți participanți la mitingul din Carolina de Nord au scandat împotriva CNN, un post frecvent criticat de liderul de la Casa Albă.

“Și joacă un rol major în ceea ce privește tonul”, a continuat Trump după scandările împotriva CNN. “Acoperirea constant părtinitoare a mass-mediei … și atacurile negative nu duc decât la divizarea oamenilor și la subminarea dezbaterilor sănătoase”, a adăugat liderul SUA.

Citește și : Armata israeliană acuză Siria că a ordonat, cu sprijinul Iranului, atacurile dinspre Gaza din cursul nopţii

Cesar Sayoc Jr., 58 de ani, care are antecedente penale, este un susținător fervent al președintelui Donald Trump și a fost reținut vineri dimineață, în apropierea vehiculului său, care era acoperit cu mesaje politice pro-Trump.

Individul a fost pus sub acuzare pentru cinci infracțiuni federale în legătură cu trimiterea de dispozitive explozive artizanale unor lideri democrați și altor persoane și riscă până la 48 de ani de închisoare.

Dispozitive explozive au fost trimise la vila soţilor Bill şi Hillary Clinton, la biroul lui Barack Obama, reședința miliardarului George Soros şi la postul de televiziune CNN.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.