Președintele SUA încearcă evitarea shutdown-ului. Democraţii `Chuck şi Nancy` acceptă să aibă joi o întrevedere cu Donald Trump

Publicat:

Liderii democraţi din Congresul american au anunţat că au acceptat să aibă o întâlnire joi cu Donald Trump pentru a negocia un acord bugetar şi politic de sfârşit de an, după ce au boicotat precedenta întrevedere din cauza unui mesaj pe Twitter al preşedintelui, relatează AFP. 

“Suntem mulţumiţi că am fost contactaţi de Casa Albă care ne-a cerut o nouă întrevedere”, au declarat Chuck Schumer, şeful opoziţiei din Senat, şi Nancy Pelosi, omoloaga sa din Camera Reprezentanţilor. “Sperăm că preşedintele ne va primi cu mintea deschisă, în loc să decidă dinainte că nu se va ajunge la niciun acord”, au adăugat cei doi.


La întâlnire vor mai participa, după cum au anunţat, liderii republicani din Senat, Paul Ryan, şi Cameră, Mitch McConnell, un format redus care vizează să parafeze un acord asupra marilor subiecte politice de sfârşit de an: buget, imigraţie şi frontiere, ajutorul financiar pentru recentele catastrofe naturale, precum şi finanţarea programului de asigurări medicale pentru copii, CHIP.

Reuniunea va avea loc cu o zi înainte de expirarea finanţării statului federal, pe 8 decembrie. Congresul trebuie să adopte înainte de această dată prelungirea creditelor federale pentru două săptămâni, pentru a evita un “shutdown”, închiderea administraţiilor federale.

Opoziţia democrată ameninţă să utilizeze puterea sa de blocaj în Senat pentru a împiedica adoptarea creditelor de funcţionare, cu scopul de a obţine concesii din partea majorităţii în legătură cu aceste subiecte, în special regularizarea sutelor de mii de imigranţi clandestini ajunşi tineri în Statele Unite, aşa-zişii “dreamers”.

În perioada administraţiei Obama, ei au fost feriţi de orice expulzare, în baza unui statut special numit “Daca”. Donald Trump a suprimat acest program în septembrie, dar le-a acordat un răgaz de şase luni beneficiarilor, dând termen Congresului să legifereze până în martie.

Iniţial, liderii democraţi trebuiau să fie primiţi la Casa Albă săptămâna trecută, dar au anulat întrevederea după ce preşedintele i-a discreditat pe Twitter, declarând că nu crede că va putea ajunge la un compromis cu ei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

IGSU continuă desfășurarea activităților de prevenire a înecurilor în perioada estivală

IGSU continuă desfășurarea activităților de prevenire a înecurilor în perioada estivală Un bărbat și-a pierdut viața în timp ce se afla la scăldat. Cazul a...

În primele două zile de la admitere, peste 2 700 cereri au fost depuse în liceele din Capitală

În primele două zile de la admitere, peste 2 700 cereri au fost depuse în liceele din Capitală Peste 2.700 de cereri au fost depuse...

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1...

Pompierii avertizează populația despre riscul izbucnirii incendiilor de vegetație

Pompierii avertizează populația despre riscul izbucnirii incendiilor de vegetație Inspectoratul General pentru Situații de Urgență /IGSU/ avertizează populația despre riscul izbucnirii focarelor de ardere a vegetației...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.