StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele sud-coreean se va întâlni cu Trump la Washington

Preşedintele sud-coreean se va întâlni cu Trump la Washington

Publicat:

Preşedintele american, Donald Trump, îl va primi pe omologul său sud-coreean, Moon Jae-in, luna viitoare, la câteva săptămâni după eşecul celui de-al doilea summit dintre Washington şi Phenian, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Moon Jae-in este de mult timp un susţinător al dialogului cu Coreea de Nord, ţară dotată cu arma nucleară şi pedepsită pentru aceasta prin multiple sancţiuni economice. El este artizanul discuţiilor dintre preşedintele american şi liderul nord-coreean Kim Jong Un.

Citește și : Un Brexit fără un acord de tranziţie va afecta Europa de Est și Turcia (BERD)

Cu prilejul celei de-a doua întâlniri, desfăşurată la sfârşitul lui februarie la Hanoi, Kim Jong Un şi Donald Trump nu au ajuns însă la o înţelegere în privinţa unei denuclearizări care să aibă ca răspuns o relaxare a sancţiunilor contra Phenianului. Au apărut îndoieli legate de viitorul procesului.

Moon Jae-in va efectua o vizită la Washington pe 11 aprilie, a făcut cunoscut un purtător de cuvânt al Casei Albastre, preşedinţia de la Seul. Anterior, aceasta anunţase o vizită de două zile, pe 10 şi 11 aprilie.


“Cei doi lideri vor avea discuţii aprofundate (….) pentru a-şi coordona poziţiile în ce priveşte instaurarea unui regim de pace în Peninsula Coreeană prin intermediul unei denuclearizări complete”, a declarat Yoon Do-han, purtător de cuvânt prezidenţial.

Casa Albă a confirmat vizita şi discuţiile prevăzute asupra Coreii de Nord.

Secretarul de stat american, Mike Pompeo, l-a primit vineri la Washington pe omologul său Kang Kyung-wha pentru a pregăti această vizită.

Citește și : Procurorul general din SUA va publica o versiune redactată a raportului Mueller

La 22 martie, Phenianul şi-a retras pe neaşteptate personalul său din cadrul biroului de legătură intercoreean, în oraşul nord-coreean Kaesong, pentru a-l face să revină câteva zile mai târziu.

Nordul nu a explicat nici motivele retragerii, nici pe cele ale revenirii. Aceasta a avut loc după un mesaj pe Twitter al preşedintelui Donald Trump care a scris că anulează o serie de sancţiuni impuse Phenianului de propriul Departament al Trezoreriei, fără să precizeze la care se referă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Naționala U-18 de baschet a debutat cu o victorie la Campionatul European

Naționala masculină de baschet U-18 a Republicii Moldova a învins reprezentativa Maltei cu scorul de 75-68, în primul meci din faza grupelor Campionatului European,...

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu...

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.