Preşedintele Tanzaniei a murit la 61 de ani

Publicat:

Preşedintele John Magufuli a încetat din viaţă din cauza unor probleme cardiace, a anunţat miercuri vicepreşedinta Tanzaniei la televiziune, după mai bine de două săptămâni de absenţă inexplicabilă a şefului statului, informează AFP, potrivit agerpres.

Magufuli, în vârstă de 61 de ani, a apărut ultima dată în public pe 27 februarie şi au circulate zvonuri persistente despre starea sănătăţii sale.


Citește și: Europa aşteaptă cu sufletul la gură verdictul EMA în cazul AstraZeneca

“Cu mare regret vă anunţ că astăzi, 17 martie 2021, la ora 18:00, l-am pierdut curajosul nostru lider, preşedintele Tanzaniei, John Pombe Magufuli”, a spus Samia Suluhu Hassan.

Samia Suluhu Hassan a declarat că preşedintele a încetat din viaţă la spitalul de stat Emilio Mzena din Dar es Salaam, unde se afla sub tratament.

John Magufuli suferea de probleme cardiace de zece ani, a spus ea.

În urmă cu o săptămână, liderul opoziţiei Tundu Lissu, aflat în exil în Belgia, a început să chestioneze absenţa preşedintelui, spunând că acesta suferă de o formă severă a COVID-19, agravată de probleme de sănătate.

Luni, Samia Suluhu Hassan a făcut apel la ignorarea unor astfel de zvonuri, sugerând în acelaşi timp că preşedintele era într-adevăr bolnav.

“Dacă există un moment în care trebuie să rămânem uniţi, este acum”, declarase ea cu acea ocazie.

Re-ales în octombrie, Magufuli, supranumit “Buldozerul”, a venit la putere în 2015 promiţând că va lupta împotriva corupţiei.

Potrivit multor organizaţii pentru apărarea drepturilor omului, primul său mandat a fost marcat de derapaje autoritare, atacuri repetate la adresa opoziţiei, precum şi de declinul libertăţilor fundamentale.

Citeşte şi: SEISM puternic în largul Algeriei

În februarie, Tanzania, care de luni de zile se declara liberă de COVID-19 datorită rugăciunilor, a cunoscut un val de decese, oficial atribuite pneumoniei.

Mai multe personalităţi au fost infectate cu noul coronavirus, inclusiv vicepreşedintele arhipelagului Zanzibar, Seif Sharif Hamad, care a decedat, cazuri care l-au obligat pe preşedintele Magufuli să recunoască cu jumătate de gură prezenţa virusului în Tanzania. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova Trei biblioteci școlare vor fi modernizate și...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.