StiripesurseSintezePreşedintele tunisian Saied vorbeşte despre reforma Constituţiei în cursul unei băi...

Preşedintele tunisian Saied vorbeşte despre reforma Constituţiei în cursul unei băi de mulţime nocturne la Tunis

Publicat:

Preşedintele tunisian, Kais Saied, a anunţat sâmbătă seară numirea “în cel mai scurt timp” a unui nou guvern şi a vorbit despre o viitoare reformă a Constituţiei, în cursul unei băi de mulţime nocturne la Tunis, notează AFP, potrivit agerpres

Un nou guvern va fi “format în cel mai scurt timp” după “selectarea celor mai integre personalităţi”, a declarat Kais Saied pentru televiziunile Wataniya şi Sky News Arabia, după ce s-a plimbat, sub pază, pe bulevardul Bourguiba care traversează inima capitalei.

Citește și : Pompierii eroi decedaţi în atentatele din 11 septembrie 2001 din SUA, onoraţi la baza militară din Guantanamo

El nu a anunţat o dată precisă pentru formarea guvernului, adăugând: “Continuăm căutarea personalităţilor care îşi vor asuma această responsabilitate”.

Şeful statului s-a referit şi la Constituţia din 2014, spunând că “o respectă, dar putem introduce amendamente la text”. În opinia sa, “poporul tunisian a respins Constituţia” şi “constituţiile nu sunt veşnice”.


Prin urmare, este necesar “să se amendeze, respectând Constituţia”, ţinându-se cont de faptul că “suveranitatea aparţine poporului”.

În ultimele zile, numeroase media au speculat cu privire la apropiatul anunţ al unui guvern provizoriu, urmat de o revizuire a Constituţiei, care va fi supusă apoi votului universal prin referendum, înainte de noi alegeri legislative.

La 25 iulie, Kais Saied l-a demis pe prim-ministru, a suspendat activităţile parlamentului şi, de asemenea, şi-a arogat puterea judiciară, pentru o lună reînnoibilă, înainte de a prelungi aceste măsuri, la 24 august, “până la noi ordine”.

În imaginile difuzate pe pagina de Facebook a preşedinţiei tunisiene, şeful statului poate fi văzut mergând pe bulevard, aclamat de mulţimea care cântă imnul naţional, înainte de a se opri în faţa microfoanelor celor două canale de televiziune pentru a răspunde la un câteva întrebări.

Specialist în drept şi profesor universitar, Kais Saied se prezintă de la surprinzătoarea sa alegere la sfârşitul anului 2019, cu o largă majoritate, ca interpretul final al Constituţiei.

Citește și : Stoltenberg asigură că NATO va continua lupta împotriva terorismului global

El s-a bazat pe articolul 80 al Constituţiei care prevede măsuri excepţionale în caz de “pericol iminent” pentru securitatea naţională, ca să justifice deciziile luate în urmă cu mai bine de o lună şi jumătate.

Numeroşi tunisieni l-au întâmpinat cu entuziasm: exasperaţi de clasa lor politică, ei aşteaptă acţiuni ferme împotriva corupţiei şi a impunităţii într-o ţară confruntată cu dificultăţi sociale şi economice grave. Dar opozanţi, partide politice, magistraţi şi avocaţi au spus că se tem de o “derivă autoritară”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.