StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele Turkmenistanului acuză corupţia de criza economică din ţară, îl demite...

Preşedintele Turkmenistanului acuză corupţia de criza economică din ţară, îl demite pe ministrul de interne

Publicat:

Preşedintele Turkmenistanului l-a demis pe ministrul de interne al ţării pentru incapacitatea lui de a stăvili corupţia, responsabilă, în opinia preşedintelui, de criza economică pe care o traversează această ţară din Asia Centrală bogată în rezerve de gaz, au anunţat miercuri mass-media turkmene, informează AFP, potrivit agerpres.

“Mita şi corupţia încalcă regulile statului şi ale sistemului social. Consecinţa este o încetinire a economiei şi obstacole importante în calea dezvoltării ţării”, a declarat miercuri Gurbangulî Berdîmuhamedov, citat de o publicaţie oficială.

Citește și : Socialiştii lui Antonio Costa conduc în sondajele din Portugalia

“În pofida a 12 atenţionări, ministrul de interne nu a tras concluziile necesare”, a adăugat preşedintele, citat de data aceasta de televiziunea de stat şi anunţând că Isgender Mulikov a fost demis “pentru carenţe importante” în timpul celor zece ani cât s-a aflat în această funcţie.

El va fi înlocuit de fostul ministru pentru comunicaţii Makmethan Ciakiev. O anchetă va fi lansată cu privire la corupţia din cadrul Ministerului de Interne, a mai anunţat televiziunea.


În timp ce cifrele oficiale schiţează o imagine pozitivă a stării în care se află economia turkmenă, organizaţiile internaţionale atenţionează cu privire la o criză tot mai mare, legată de dependenţa încasărilor la buget exclusiv de hidrocarburi. Potrivit unui raport publicat anul acesta de Centrul pentru Politică Străină cu sediul la Londra, Turkmenistanul se confruntă cu “o criză economică susţinută, care se traduce pentru populaţie prin hiperinflaţie şi numeroase penurii alimentare”.

Citește și : Baza de date a unei universităţi celebre a fost SPARTĂ de hackeri

Gurbangulî Berdîmuhamedov, reales în 2017 pentru un al treilea mandat, era dentistul personal al imprevizibilului său predecesor Saparmurat Niazov, înainte de a fi numit de aceasta ministru al sănătăţii. După moartea lui Niazov, în 2006, el a preluat conducerea Turkmenistanului şi menţine aici un puternic cult al personalităţii, cu statui aurite în capitala Aşhabad şi o putere autoritară.

Anul trecut, el i-a destituit pe miniştrii apărării şi securităţii naţionale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.