Președintele Turkmenistanului își numește fiul viceprim-ministru

Publicat:

Preşedintele turkmen Gurbangulî Berdîmuhamedov (foto) l-a numit pe fiul său Serdar în funcţia de viceprim-ministru, punându-l într-o poziţie puternică pentru a-i succeda ca lider al ţării producătoare de gaze naturale din Asia Centrală, a relatat vineri presa locală, citată de Reuters, potrivit agerpres.

Berdîmuhamedov, în vârstă de 63 de ani, conduce fosta republică sovietică cu 6 milioane de locuitori de aproape 20 de ani ca un lider absolut ce nu tolerează disidenţa şi a supravegheat redirecţionarea exporturilor de gaze naturale din Rusia în China. Mandatul său prezidenţial se încheie în 2024.


Citește și: SUA au mai cumpărat 200 de milioane de vaccinuri

Turkmenistanul nu are prim-ministru şi rolul este îndeplinit de preşedinte, ceea ce înseamnă că Serdar Berdîmuhamedov, în vârstă de 38 de ani, a devenit acum unul dintre adjuncţii direcţi ai tatălui său. El a fost anterior ministru al industriei şi construcţiilor.

Ca viceprim-ministru, Serdar Berdîmuhamedov va supraveghea audituri ale organelor guvernamentale, precum şi implementarea tehnologiilor informaţionale, potrivit website-ului de ştiri turkmen Orient.tm.

Citește și: Parlamentul Cehiei RESPINGE prelungirea stării de urgență

Copiii conducătorilor autocraţi din Asia Centrală, o regiune ce are legături strânse cu China şi Rusia, sunt adesea văzuţi ca potenţiali succesori ai părinţilor lor.

Economia Turkmenistanului depinde în mare măsură de exporturile de gaze şi pentru a-şi diversifica vânzările, guvernul de la Aşhabad a depus eforturi pentru a construi o nouă conductă către India prin Afganistan, care se învecinează cu Turkmenistanul şi Pakistanul. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova Trei biblioteci școlare vor fi modernizate și...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.