StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele Xi Jinping, reales pentru un mandat de cinci ani (China)

Preşedintele Xi Jinping, reales pentru un mandat de cinci ani (China)

Publicat:

Xi Jinping a fost reales sâmbătă fără probleme la preşedinţia Chinei pentru al doilea mandat de cinci ani, după un vot în unanimitate în favoarea omului forte de la Beijing, singurul candidat la funcţia supremă în stat, relatează AFP.

La mai puţin de o săptămână după ce a obţinut o reformă a Constituţiei care îi va permite să candideze la preşedinţie de câte ori doreşte, Xi Jinping, 64 de ani, a fost ales de cei 2.970 de deputaţi prezenţi la sesiunea plenară anuală a Adunării Naţionale Populare (ANP).

Rezultatul înregistrat sâmbătă este superior celui din 2013, când un deputat a votat împotriva lui şi alţi trei s-au abţinut, 99,86% din voturi fiindu-i favorabile.

Reales pentru un mandat de cinci ani, Xi Jinping va putea astfel candida din nou în 2023, dată la care ar fi trebuit să predea ştafeta fără reforma Constituţiei.

Un nou vicepreşedinte, Wang Qishan, 69 de ani, a fost ales cu un vot împotrivă.


Rezultatul scrutinului prezidenţial era previzibil, pentru că Xi Jinping şi-a consolidat autoritatea de la alegerea sa în fruntea Partidului Comunist Chinez, la sfârşitul lui 2012.

După ce şi-a plasat oameni fideli în posturi-cheie, el concentrează puterea în mâinile sale ca niciun alt lider din ultimii 25 de ani, în defavoarea premierului Li Keqiang care trebuie să fie reales duminică de ANP.

Ultimii cinci ani au fost marcaţi de o luptă împotriva corupţiei, care a sancţionat 1,5 milioane de cadre ale PCC, potrivit datelor oficiale. Xi Jinping este bănuit că s-a servit de această campanie şi pentru a scăpa de opozanţii interni.

Principalul responsabil al acestei campanii, Wang Qishan, a fost ales sâmbătă vicepreşedinte. Pe lângă acest post mai mult onorific, Wang Qishan, bun vorbitor de engleză, s-ar putea ocupa de relaţiile dificile cu America lui Donald Trump.

Economist “excelent”, Wang ar putea forma “o echipă de vis” cu noua stea în ascensiunea PCC, Wang Yang, pentru a gestiona “uriaşa furtună ce se pregăteşte în jurul taxelor vamale” pe care preşedintele american ameninţă să le impună, a subliniat expertul în probleme chineze Kerry Brown, de la King’s College din Londra.

Desemnarea lui Wang Qishan, un colaborator foarte apropiat al preşedintelui, dezvăluie că Xi Jinping, în pofida puterii sale imense, este lipsit de aliaţi fideli şi competenţi, a comentat la Beijing politologul Hua Po, citat de AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

Benzina și motorina vor costa mai mult de la 1 august. ANRE introduce o nouă taxă

Șoferii vor plăti mai mult pentru benzină și motorină. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat modificarea marjei comerciale specifice aplicate la comercializarea...

Cursul valutar al zilei

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 09 bani. Dolarul...

Mărfuri de contrabandă depistate la Vamă

Echipele mobile ale Serviciului Vamal au depistat bunuri în valoare totală de peste 170 de mii de lei, transportate fără acte de proveniență legală...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.