StiripesurseȘtirile zileiPreşedinteleAfricii de Sud îşi exprimă regretul pentru slăbiciunea ANC

PreşedinteleAfricii de Sud îşi exprimă regretul pentru slăbiciunea ANC

Publicat:

Cyril Ramaphosa, preşedintele Africii de Sud dar şi al partidului istoric la putere, ANC, a recunoscut miercuri că formaţiunea sa ar fi putut contracara mai mult corupţia endemică sub predecesorul său Jacob Zuma, relatează France Presse, potrivit agerpres.  

Ales în 2018 pe baza promisiunilor de a lupta împotriva acestui flagel după plecarea lui Zuma implicat în scandaluri, “Unchiul Cyril”, după cum este poreclit datorită simplităţii şi bunăvoinţei sale aparente, şi-a exprimat regretele în faţa unei comisii consultative ce anchetează asupra corupţiei în această perioadă (2009-2018).

Citește și : Şeful BioNTech este încrezător că vaccinul său poate învinge mutaţia virusului din India

În timpul acestei audieri aşteptate, preşedintele a afirmat că corupţia a “deteriorat” valorile constituţionale şi “a subminat statul de drept”.

“Cu toţii recunoaştem că organizaţia (ANC – Congresul Naţional African n.r.) ar fi putut şi ar fi trebuit să facă mai multe pentru a preveni abuzul de putere şi deturnarea resurselor care au definit această perioadă”, a declarat el.


“ANC recunoaşte că a făcut greşeli (…). Nu a reuşit să răspundă aşteptărilor poporului sud-african în ceea ce priveşte aplicarea principiului responsabilităţii”, a adăugat Cyril Ramaphosa.

În ultimii doi ani, comisia a audiat zeci de miniştri sau foşti miniştri, aleşi, oameni de afaceri sau oficiali din epoca Zuma. Constatările sale nu vor conduce direct la inculpări, dar pot fi transmise Parchetului.

Zuma, în vârstă de 79 de ani, este suspectat mai ales că a generalizat jefuirea resurselor de stat şi a acordat contracte publice valoroase unei familii de oameni de afaceri de origine indiană, Gupta.

Preşedintele Ramaphosa a admis că ANC era de mult timp la curent cu delapidarea şi favoritismul în interiorul statului şi în propriile sale rânduri. La fel ca şi marele public.

Corupţia “a găsit un teren fertil în diviziunile, punctele slabe şi tendinţele care s-au dezvoltat” în interiorul ANC din 1994, a spus el, referindu-se la anul primelor alegeri post-apartheid.

Citește și : DE CE lipseşte oxigenul medical în India şi CUM este el fabricat?

Acuzat că a încurajat corupţia, Zuma nu a depus mărturie în faţa comisiei decât o singură dată, în 2019, înainte de a refuza să mai revină, denunţând o cabală politică.

Ramaphosa, care i-a succedat, i-a îndemnat pe toţi membrii partidului să coopereze cu comisia. Depunerea mărturiei preşedintelui sud-african urmează să continue joi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Inteligența artificială schimbă piața muncii: joburile care cer competențe AI au crescut de aproape opt ori mai rapid decât media globală

Inteligența artificială remodelează piața globală a muncii, iar locurile de muncă ce necesită competențe AI au crescut de aproape opt ori mai rapid decât...

Suntem gata să luptăm cu Rusia chiar din această noapte, susține șeful forțelor ariene germane

Generalul-locotenent Holger Neumann afirmă că, dacă Rusia va ataca vreun aliat din cadrul NATO, Luftwaffe va lansa un atac devastator, scrie The Telegraph. Germania este pregătită...

Israelul fierbe după acordul lui Trump cu Iranul: Singura misiune pe care trebuie să se concentreze acum Mossadul

Miniștrii Cabinetului Netanyahu critică acordul dintre SUA și Iran pentru încheierea războiului și spun că Israelul nu este obligat să respecte termenii înţelegerii. Opoziția...

Franța, Germania și Italia, incapabile să coopereze, ar putea ajunge să dezvolte 3 avioane de luptă

Suspendarea programului Sistemului de Luptă Aeriană al Viitorului ilustrează rivalitățile strategice și economice dintre statele europene, dar și incapacitatea acestora de a utiliza avantajele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.