StiripesurseSintezePreşedinţii Iranului şi Turciei susțin iniţiativa unui congres naţional sirian susținut...

Preşedinţii Iranului şi Turciei susțin iniţiativa unui congres naţional sirian susținut de Rusia

Publicat:

Preşedinţii rus, turc şi iranian s-au pus de acord miercuri, la finalul unui summit consacrat crizei siriene, asupra organizării unui viitor ”congres” care să reunească, în Rusia, regimul şi opoziţia siriene, a anunţat Vladimir Putin, relatează news.ro .

”Preşedinţii Iranului şi Turciei au susţinut iniţiativa unui congres naţional sirian” la Soci, în sud-stul Ruisiei, a declarat Putin după ce s-a întreţinut cu omologii săi turc Recep Tayyip Erdogan şi iranian Hassan Rohani.

El a adăugat că organizarea acestui ”congres”, a cărui dată nu a fost încă stabilită, va servi ca un ”stimulent” în vederea soluţionării conflictului în cadrul procesuluii de pace organizat la Geneva sub egida ONU.

Preşedintele Erdogan a anunţat la rândul său că Ankara, Moscova şi Teheranul urmează ”să se coordoneze în vederea pregătirii congresului naţional sirian”, potrivit declaraţiilor sale traduse în rusă.

”Declaraţia noastră comună este primul pas care reflectă această nouă cooperare”, a adăugat Erdogan.


Citește și : Curtea Constituţională a Italiei a validat legea prin care zece vaccinuri devin obligatorii

Preşedintele turc a precizat, ulterior, potrivit unor declaraţii transmise de televiziunea turcă, că ”excluderea unor elemente teroriste, care ameninţă atât unitatea politică şi integritatea teritorială a Siriei cât şi securitatea noastră naţională, va continua să facă parte din priorităţile Turciei”.

Erdogan se referea astfel la gruparea kurdă PYD şi la aliatul său armat YPG.

”Să nu se aştepte nimeni să ne vadă acceptând să ne aştezăm în aceeaşi structură (…) cu o organizaţie teroristă”, a adăugat el, părând să se delimiteze astfel de poziţiile celor doi omologi ai săi.

Preşedintele iranian Hassan Rohani a salutat, în ceea ce-l priveşte, o întâlnire ”foarte utilă” şi a anunţat că ministerele de Externe şi reprezentanţii serviciilor speciale ale celor trei ţări se vor întâlni înainte de organizarea acestui ”congres naţional sirian”.

În deschiderea acestui summit, Putin a dat asigurări că vede ”o adevărată şansă” să se pună capăt războiului care devastează Siria din 2011 şi care s-a soldat cu peste 330.000 de morţi şi milioane de refugiaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.