StiripesurseSocialPreţul cafelei este la maximul ultimilor 47 de ani pe fondul...

Preţul cafelei este la maximul ultimilor 47 de ani pe fondul îngrijorărilor privind recolta Braziliei

Publicat:

Preţul cafelei a urcat vineri la cel mai ridicat nivel din aproape o jumătate de secol, impulsionat de diminuarea livrărilor, în condiţiile în care Brazilia, cel mai mare producător mondial, nu şi-a revenit încă de pe urma secetei din acest an.

De asemenea, dealerii spun că unii fermieri brazilieni au amânat să livreze boabele recoltate în acest an, în speranţa că vor obţine preţuri şi mai mari, ceea ce creează probleme de aprovizionare pe termen scurt şi pierderi financiare pentru traderii care se aşteptau să primească cafeaua.

În jurul orei 12.35 GMT, la bursa ICE cotaţiile futures la cafea arabica erau în creştere cu 0,7% până la 3,2530 dolari livra (453,5 grame), după ce anterior a urcat până la 3,3545 dolari livra, cel mai ridicat nivel înregistrat după 1977.

Citește și: Noi tarife pentru gazele naturale intră în vigoare din 1 decembrie. Decizia ANRE, publicată în Monitorul Oficial

De la începutul anului şi până în prezent, preţul cafelei arabica a crescut cu aproape 75%, ceea ce o face una din materiile prime cu cele mai bune performanţe, alături de cacao, pentru care preţurile s-au dublat, informează Reuters, transmite Agerpres.


„Trendul de preţ este acum foarte similar cu cel înregistrat la cacao la începutul anului. Motivele sunt şi ele comparabile”, susţin analiştii de la Commerzbank.

„La cacao, motivul a fost recoltele slabe din primele două cele mai importante ţări producătoare, Coasta de Fildeş şi Ghana. În cazul cafelei arabica, sunt îngrijorările cu privire la o recoltă slabă în Brazilia, cel mai important producător, în anul următor din cauza secetei”, adaugă analiştii.

Tot vineri, preţul cafelei robusta, varianta mai ieftină utilizată la prepararea cafelei instant, a atins şi el cel mai ridicat nivel din ultimii 47 de ani. La bursa ICE, cotaţiile futures la cafea robusta au atins vineri un vârf de 5.694 de dolari tona, după care au mai scăzut până la 5.503 dolari tona.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Energocom a început achizițiile de gaze pentru sezonul rece

Energocom a început achiziția gazelor naturale necesare pentru sezonul rece 2026-2027 și anunță că o parte din cantitățile planificate au fost deja contractate. Până...

Ambasadorul R. Moldova la Moscova a fost convocat la MID

Ambasadorul R. Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost convocat la Ministerul rus de Externe, unde i-a fost înmânată o notă de protest în...

Cazurile de afecțiuni ORL se dublează vara

Numărul pacienților care ajung la medic cu probleme ORL, precum otita, rinita, rinosinuzita sau durerile în gât, s-a dublat în sezonul cald. Potrivit Institutului...

Ion Creangă rămâne sub control judiciar

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Informația...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.