StiripesurseDiasporaPreţul gazelor 'sare-n aer' peste tot în Europa

Preţul gazelor ‘sare-n aer’ peste tot în Europa

Publicat:

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au urcat vineri cu 5,6%, traderii evaluând impactul deciziei Rusiei de a cere plata în ruble pentru livrările sale, în condiţiile în care vremea mai rece ar urma să majoreze cererea, transmite Bloomberg, potrivit agerpres.

Preşedintele Vladimir Putin a semnat joi decretul prin care impune statelor ”neprietenoase” faţă de Rusia, în rândul cărora a inclus şi ţările UE, să plătească începând de vineri gazul rusesc în ruble, în caz contrar urmând să oprească furnizarea acestuia. Traderii analizează cum va afecta acest decret fluxul de gaze.

Citeşte şi: Ruşii au plecat cu ostatici de la Cernobîl – Black News

Rusia a dat asigurări că va continua fluxul de gaze spre Europa, dar lipsa detaliilor privind impactul deciziei asupra contractelor afectează preţul gazelor. De asemenea, piaţa este afectată de estimările privind o vreme mai rece. Temperaturi sub nivelul normal se vor înregistra de săptămâna viitoare în cea mai mare parte a Europei, se arată în raportul Maxar, traderii aşteptându-se la majorarea cererii pentru încălzirea clădirilor.

Vineri dimineaţa, cotaţiile la gaze cu livrare în luna următoare la Bursa de la Amsterdam au urcat cu 0,9%, până la 127,05 euro pentru un Megawatt-oră. În martie, preţurile au înregistrat cel mai semnificat avans lunar din noiembrie.


Gazprom a anunţat vineri că va continua livrarea gazelor naturale spre Europa prin Ucraina în linie cu solicitările clienţilor europeni. Compania a anunţat că solicitările pentru gaze naturale s-au situat vineri la 108,4 milioane metri cubi (mcm), în scădere faţă de 109,5 (mcm) joi.

Citeşte şi: Preşedinta Parlamentului European a plecat la Kiev – Black News

Decizia Rusiei de a cere plata în ruble pentru livrările sale de gaze este o replică a Moscovei la sancţiunile occidentale ce i-au fost impuse după invadarea Ucrainei, în special îngheţarea activelor Rusiei în străinătate, măsură prin care statele occidentale au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de dolari din rezervele sale valutare sau în aur.

Uniunea Europeană îşi stabilise înaintea acestei decizii obiectivul să reducă anul acesta cu două treimi importul de gaze ruseşti, cu ţinta ca până în 2027 să nu mai fie deloc dependentă de importurile energetice din Rusia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

România, lider UE la taxele reținute din salariu, dar cifra ascunde o schimbare făcută în 2018

România este statul din Uniunea Europeană în care angajații singuri, fără copii, păstrează cea mai mică parte din salariul brut, după plata taxelor și...

Efectele penuriei de combustibili în Rusia: A explodat cererea de vehicule electrice

O reprezentanţă auto din Moscova se luptă să ţină pasul cu cererea de vehicule electrice noi, în timp ce şoferii încearcă să evite o...

Comerţul cu mărfuri între UE şi SUA a atins anul trecut un nivel record, de 875 miliarde de euro, în ciuda taxelor vamale

Comerţul cu mărfuri între Uniunea Europeană şi Statele Unite a atins un nivel record anul trecut – 875 miliarde de euro (1.000 miliarde de...

O femeie a renunțat la cariera de profesor și a început să vândă haine online. Acum câștigă până la 15.000 de lire pe lună

O fostă profesoară din Marea Britanie a renunțat la cariera din învățământ pentru a se dedica revânzării de haine vintage, activitate care îi aduce...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.