Când Abu Hassan Ali a văzut trupele americane intrând în Bagdad în aprilie 2003, el a crezut că cei 24 de ani de tiranie a lui Saddam Hussein s-au terminat şi că Irakul va fi o ţară liberă. Dar atacurile artileriei americane i-au zdrobit braţul stâng, la fel şi speranţele sale pentru o viaţă mai bună, transmite agerpres.
“Credeam că rana mea este preţul libertăţii, pentru că în final libertatea nu este niciodată gratis. Am suferit aproape doi ani din cauza leziunii mele, dar în final am descoperit că ne-am înşelat amarnic”, spune agenţiei EFE Abu Hassan, în vârstă de 64 de ani, în magazinul de desen grafic pe care-l conduce în centrul Bagdadului.
Citeşte şi: Democrația încă mai rezistă în Israel – Black News
El este unul dintre sutele de mii de irakieni care au fost răniţi de atacurile coaliţiei internaţionale conduse de SUA în timpul invaziei asupra Irakului, un eveniment care, 20 de ani mai târziu, încă dăinuie în mintea şi pe pielea cetăţenilor ţării arabe.
– “Crimele” americane –
Abu Hassan îşi aminteşte cu lux de amănunte ce s-a întâmplat în acel 6 aprilie 2003, când a fost să vadă cum blindatele americane mărşăluiau pe şoseaua care duce spre aeroportul internaţional din Bagdad.
“Am văzut un vehicul american cu numărul 121 care a îndreptat ţeava tunului spre mine şi, deodată, am ajuns sub un perete cu braţul rupt”, îşi aminteşte bărbatul irakian, care descrie cum oasele mâinii sale s-au rupt în bucăţi după ce zidul de beton a căzut peste el.
Citeşte şi: Până și aliații lui Putin se întorc împotriva lui – Black News
Dar rana sa cea mai profundă este una invizibilă, şi ea încă sângerează. “După 20 de ani, resimt multă amărăciune pentru că am crezut că trupele americane au venit să ne elibereze. Americanii ne-au spus o mare minciună, au ocupat, au distrus Irakul şi au lăsat în urmă mii de victime irakiene”, deplânge irakianul.
– Un foc de armă tras cu sânge rece –
Într-o dimineaţă din octombrie 2004, Hussein Ali, pseudonimul unui irakian în vârstă de 66 de ani care nu doreşte să-şi dezvăluie adevărata identitate, s-a urcat în furgoneta sa şi a plecat la un drum periculos pentru a căuta mâncare pentru familia sa. Dar nu s-a mai întors.
După ocuparea Bagdadului, trupele americane au închis principalele şosele ale capitalei irakiene şi au instalat puncte de control pe drumurile de acces. La unul dintre acestea, l-au împuşcat cu un glonţ exploziv în coapsă şi care i-a perforat de asemenea stomacul, lăsându-l aproape mort.
“Cred că au tras în mine pentru că nu ştiau ce să facă. Li s-a părut că eram un terorist sinucigaş, pentru că era noapte şi eram singur în maşină”, explică irakianul. El nu şi-a pierdut imediat cunoştinţa şi îşi aminteşte că i-a văzut pe soldaţii americani apropiindu-se de vehiculul său după ce au tras, căutând orice indiciu că ar fi transportat explozivi în acesta, iar apoi, după ce nu au găsit nimic, l-au dus la un spital din apropiere.
“Medicii spuneau că am doar 1% şanse de supravieţuire”, îşi mai aminteşte Hussein Ali, care a stat 45 de zile în spital şi are pe corp o mulţime de cicatrici. Pe braţul său, şrapnelul s-a unit cu pielea şi, la atingere, seamănă cu un înscris din alfabetul Braille. “Asta numesc ei libertate şi respect pentru drepturile omului ?, se întreabă el în continuare, 20 de ani mai târziu.
– Închis un an de către americani –
Americanii le-au lăsat de asemenea răni psihologice greu de şters acelor irakieni care au fost arestaţi în timpul ocupaţiei.
Yasser, în vârstă de 42 de ani, a trăit cu optimism primele zile ale invaziei. Datorită cunoştinţelor sale de engleză a putut lucra câteva luni ca traducător pentru trupele americane care instruiau noile forţe armate irakiene după ce administraţia americană a destructurat armata lui Saddam.
Situaţia politică marcată de violenţe l-a determinat să plece în Dubai, dar în anul 2007 a revenit în Irak pentru a fi alături de familia sa şi a aflat că satul său natal Dhuluyia (la nord de Bagdad) a fost desemnat de americani “Zonă Roşie”, un termen folosit pentru zonele nesigure în timpul invaziei în Irak.
Pe 26 aprilie în acel an, soldaţii americani au răscolit şi au “jefuit” toate casele din localitate şi, potrivit mărturiei sale, l-au arestat. “Când au văzut că vorbesc engleză mi-au spus: “de acord, te vei vedea cu noi câteva zile şi apoi îţi dăm drumul, avem doar unele întrebări, nimic mai mult”, îşi aminteşte irakianul. Însă în cele din urmă a stat un an închis în diferite închisori din Irak.
Potrivit lui Yasser, orice prizonier era obligat să se dezbrace în faţa soldaţilor, să facă duş în faţa lor, iar în celule puneau “difuzoare enorme” cu muzică dată la volum maxim pentru a epuiza psihologic deţinuţii.
După ce a fost interogat constant în centre de detenţie la Bagdad şi Basra, oraş din sudul Irakului, a fost în final eliberat. Dar nici în ziua de azi nu ştie din ce motiv a fost deţinut. “Auzim de libertatea despre care vorbesc americanii, dar, sincer, noi nici măcar n-am putut s-o atingem”, constată el cu regret.
