Prețurile la ouă au explodat în Rusia. Cauzele unei crize fără precedent

Publicat:

Prețurile la ouă au explodat în Rusia. Cauzele unei crize fără precedent

O explozie a preţurilor la ouă, pe fondul unei inflaţii ridicate şi al sancţiunilor economice, provoacă îngrijorări în rândul autorităţilor ruse, cu atât mai mult cu cât aceste alimente constituie un ingredient simbolic şi central pentru sărbătorile de sfârşit de an, informează AFP:

Kremlinul insistă de mai multe luni că Rusia rezistă eroic multiplelor sancţiuni impuse împotriva sa după debutul invaziei Ucrainei, în luna februarie 2022, arătând spre o creştere economică de 5,5% în trimestrul al treilea, faţă de o contracţie de 3,5% în aceeaşi perioadă a anului trecut. Însă, puterea de cumpărare a ruşilor s-a erodat în ultimii doi ani, ca urmare a deprecierii rublei şi a unei inflaţii puternice, care în luna noiembrie a fost de 7,48% în ritm anual. Preţul ouălor a devenit un exemplu elocvent care agită mass media şi internauţii într-o ţară în care dezbaterea publică a fost eliminată în mare parte.


Citeşte şi: Presa de peste Prut ne dă speranţe! Avem proiectul declarativ pentru începerea demersului de aderare a Moldovei la UE

Potrivit cifrelor comunicate de Oficiul de Statistică din Rusia (Rosstat), în luna noiembrie, preţul ouălor a crescut considerabil, în medie, cu 40,29% în ritm anual.

Consumatorii moscoviţi intervievaţi de AFP vorbesc despre creşteri şi mai importante.

“Înainte cumpăram o duzină de ouă cu 70 de ruble. Acum mă costă între 130 şi 140 de ruble, adică dublu”, spune Ilia Zarubin, un student de 21 de ani.

Prețurile la ouă au explodat în Rusia. Cauzele unei crize fără precedent

“Sunt şocată..Este oribil ce se întâmplă cu preţurile! Nu doar la ouă, dar la toate produsele”, spune şi Elizaveta Chalayevskaya, o pensionară de 76 de ani.

În replică, Serviciul Federal de Supraveghere Veterinară şi Fitosanitară din Federaţia Rusă (Rosselkhoznadzor) a autorizat vineri importurile de ouă din Turcia, iar Ministerul rus al Agriculturii a propus interzicerea exporturilor de ouă pentru o perioadă de şase luni.

La rândul său, procurorul general al Rusiei, Igor Krasnov, le-a ordonat săptămâna trecută subordonaţilor săi să verifice producătorii şi comercianţii, suspectaţi de o creştere nejustificată a preţurilor.

Explozia preţurilor la ouă a dat naştere unor scene neobişnuite sâmbătă, când imaginile cu mulţimi de oameni care au stat la coadă pentru a cumpăra ouă de la un târg agricol din regiunea Belgorod, pentru că preţurile erau mult mai mici decât la supermarket, au devenit virale pe reţelele sociale.

“Pentru ca toată lumea să poată cumpăra ouă, am decis să nu se vândă decât două duzini pentru fiecare persoană”, a reacţionat viceguvernatorul regional Iulia Chtchedrina. pe reţeaua Telegram.

Teama de o penurie a readus în minte epoca sovietică, când cozile şi combinaţiile pentru achiziţionarea de produse alimentare de bază erau o provocare cotidiană.

Prețurile la ouă au explodat în Rusia. Cauzele unei crize fără precedent

Potrivit experţilor citaţi de mass media din Rusia, creşterea preţurilor la ouă este o consecinţă a scumpirii nutreţurilor pentru păsări şi a produselor veterinare, ca urmare a sancţiunilor impuse de Occident după luna februarie 2022 şi care au provocat o creştere a produselor importate.

Citeşte şi: Siegfried Mureșan explică de ce este nevoie de Moldova în UE

Preţul ouălor este urmărit cu deosebită atenţie de familiile din Rusia în luna decembrie, pentru că ouăle şi maioneza sunt ingrediente de bază ale meselor de sfârşit de an, în special salata Olivier, un fel de mâncare care nu lipseşte de pe masa de Revelion.

“Indiferent cât costă, voi pregăti o salată Olivier pentru Anul Nou, chiar dacă produsele s-au scumpit”, a declarat Elena, administrator la un centru de asistenţă psihologică din Moscova.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Lavrov, despre alegerile din Franța: ‘Acest lucru nu aminteşte prea mult de o democraţie’

Lavrov, despre alegerile din Franța: 'Acest lucru nu aminteşte prea mult de o democraţie' Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat că alegerile legislative...

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev Kievul a reușit să restabilească două treimi din capacitatea sa...

Alegeri în Franța: Ce soluții are Macron pentru a ieși din blocaj și a forma un guvern funcțional

Alegeri în Franța: Ce soluții are Macron pentru a ieși din blocaj și a forma un guvern funcțional Astăzi are loc al doilea tur al...

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar” Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”, care...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.