StiripesurseȘtirile zileiPreţurile locuinţelor pe plan global vor continua să scadă în 2023

Preţurile locuinţelor pe plan global vor continua să scadă în 2023

Publicat:

Preţurile locuinţelor în câteva pieţe importante vor continua să scadă anul acesta, conform unui sondaj realizat de Reuters în rândurile analiştilor pieţei imobiliare, potrivit agerpres.  

Creşterea ratelor creditelor ipotecare, după ce băncile centrale au majorat dobânzile pentru a contracara inflaţia ridicată, şi boom-ul istoric al preţurilor locuinţelor în timpul pandemiei au făcut ca achiziţionarea unei locuinţe să fie aproape imposibilă pentru mulţi potenţiali cumpărători.

Citește și : Biden ignoră criticile vehemente ale Beijingului

Aceste evoluţii au dus la creşterea chiriilor pe cele mai multe pieţe, astfel încât per ansamblu costurile cu locuinţa sunt mult mai mari decât în ultimii ani.

Scăderile previzionate ale preţurilor locuinţelor în SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Australia şi Noua Zeelandă vor şterge cu 50% creşteri de preţuri de la începutul pandemiei, în 2020, estimează analiştii.


50 din cei 96 de analişti care au participat la sondajul efectuat în perioada 15 februarie – 8 martie avertizează că în următorii ani se va înrăutăţi accesibilitatea achiziţionării unei locuinţe. Nouă dintre ei spun că va scădea semnificativ accesibilitatea.

“Acele pieţe care au înregistrat cele mai mari creşteri în timpul pandemiei, deci locuri ca Noua Zeelandă, Canada, pieţele nordice, vor fi probabil cele mai afectate”, a explicat Kate Everett-Allen, de la Knight Frank.

Preţurile locuinţelor în Canada şi Noua Zeelandă, care au început să scadă anul trecut, ar urma să înregistreze, un declin de cel puţin 20% faţă de nivelul de vârf din pandemie.

Scăderi de peste 10% sunt estimate şi în Australia (16%), Germania (11,5%) şi SUA (10%), în timp ce în Marea Britanie este previzionat un declin de 8%.

“O încetinire a construirii de noi locuinţe şi o scăderea numărului de permise de construcţie au urma să adâncească deficitul de locuinţe în multe ţări din întreaga lume, creşterea populaţiei continuând să depăşească furnizarea de noi locuinţe”, susţin analiştii de la JLL.

Citește și : Puterea din Venezuela leagă un acord cu opoziţia pentru ridicarea sancţiunilor

Totuşi, activitatea în China, care se confruntă cu o criză pe piaţa imobiliară, ar urma să se redreseze în 2023, în urma politicilor de stimulare şi a ridicării restricţiilor, care încurajează achiziţiile.

În timp ce piaţa imobiliară din India rămâne rezilientă în pofida majorării dobânzilor, preţurile locuinţelor în Dubai ar urma să crească semnificativ, estimează analiştii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CMC refuză înființarea unei instituții pentru relații interetnice

Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a respins proiectul de înființare a unei instituții publice dedicate relațiilor interetnice. Citește și: Lucrările de dezvoltare a infrastructurii regionale de...

Dispute între MEC și Primăria Chișinău pe rețele. Mărul discordiei – reforma RESTART

Noi dispute între Ministerul Educației și Primăria Chișinău, de această dată pe subiectul transferului școlilor din subordinea APL-urilor în cea a autorităților teritoriale de...

Igor Grosu comentează blocajul privind alegerile din Găgăuzia

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a criticat blocajul creat în procesul de organizare a alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei. Citește și: Escrocheriile online și telefonice...

Victor Negrescu: Scenariul unirii Moldovei cu România trebuie luat în considerare

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, citat de agenția INFOTAG, consideră că unificarea Moldovei cu România trebuie luată în considerare. Citește și: Deputatul Costiuc denunță reangajarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.