StiripesurseEconomiePreţurile mondiale la alimente au stagnat în luna august

Preţurile mondiale la alimente au stagnat în luna august

Publicat:

Indicele global al preţurilor produselor alimentare s-a menţinut în luna august în apropierea celui mai ridicat nivel din ultimii doi ani, în condiţiile în care scumpirea cărnii, zahărului şi a uleiurilor vegetale a fost contracarată de scăderea preţurilor la cereale şi lactate, a anunţat, vineri, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters, transmite Agerpres.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din: cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

În luna august 2025, acest indice s-a situat la o medie de 130,1 puncte, comparativ cu o valoare revizuită de 130 de puncte înregistrată în luna iulie. În ritm anual, acest indice a crescut cu 6,9%, dar este în continuare cu 18,8% sub maximumul istoric atins în luna martie 2022.

Datele FAO arată că preţurile la uleiurile vegetale au crescut cu 1,4% în luna august, comparativ cu luna iulie, până la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani. Cotaţiile la uleiul de palmier, floarea soarelui şi rapiţă au fost impulsionate de planurile Indoneziei de a creşte conţinutul de ulei de palmier în motorina bio, începând de anul viitor.


De asemenea, preţurile la carne au crescut cu 0,6% până la un nou maxim istoric, graţie cererii puternice pentru carnea de vită în SUA şi China. Au crescut şi preţurile la carnea de oaie, în timp ce preţurile la carnea de porc au rămas stabile.

Preţurile la zahăr au urcat cu 0,2% în luna august, după cinci luni de scădere, pe fondul îngrijorărilor cu privire la producţia de trestie de zahăr în Brazilia, precum şi al unei cereri mai mari de import la nivel mondial.

În schimb, preţurile la lactate au scăzut cu 1,3% în luna august comparativ cu luna iulie, în condiţiile în care cotaţiile la unt, brânză şi lapte praf au fost trase în jos de cererea limitată la import de pe principalele pieţe asiatice.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

O scădere s-a înregistrat şi în cazul preţurilor la cereale, care s-au diminuat cu 0,8% în luna august, aceasta fiind a cincea lună consecutivă de declin. Cotaţiile la grâu au scăzut graţie recoltelor mari din Uniunea Europeană şi Rusia. În schimb, cotaţiile la porumb au crescut graţie cererii mai mari din SUA pentru nutreţuri şi producţia de etanol.

Într-un raport separat, FAO şi-a revizuit estimările privind producţia mondială de cereale în 2025 până la 2,961 miliarde de tone, de la 2,925 miliarde de tone cât estima anterior.

Potrivit FAO, producţia mondială de cereale din acest an va fi cu 3,5% mai mare decât în 2024, urmând a atinge un nou nivel record, graţie în special îmbunătăţirii perspectivelor referitoare la recoltele de porumb din Brazilia şi SUA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sean Penn șochează: invocă Holocaustul pentru a-și justifica ura față de selfie-uri

Sean Penn, actorul din „One Battle After Another”, a clarificat faptul că nu există nicio persoană pe care să nu o refuze când vine...

Companiile aeriene din Golf reiau afacerile. Zborurile au ajuns la peste 80% din nivelul de dinaintea războiului

Marile companii aeriene din Orientul Mijlociu revin treptat la operațiuni normale după lunile de perturbări provocate de conflictul dintre SUA și Iran. Reluarea traficului...

Trump, interviu în Italia. ‘Meloni m-a implorat să fac o fotografie cu ea. Își dorea atât de mult… mi-a fost milă’

Președintele american Donald Trump a declarat vineri că premierul italian Giorgia Meloni l-a „implorat” să facă o fotografie cu el la summitul G7 din...

Șeful Pentagonului lansează o revizuire de șase luni a prezenței militare în Europa: Unele țări vor pica, iar altele vor trece cu brio

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a anunțat o revizuire de șase luni a prezenței militare a Statelor Unite în Europa, o decizie care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.