StiripesurseSintezePreţurile produselor alimentare în Siria s-au dublat într-un an (PAM)

Preţurile produselor alimentare în Siria s-au dublat într-un an (PAM)

Publicat:

Preţurile produselor alimentare s-au dublat într-un an în Siria şi au ajuns la un record, echivalând cu de 14 ori media preţurilor de dinainte de începutul războiului în urmă cu nouă ani, a anunţat luni Programul Alimentar Mondial (PAM), potrivit AFP, scrie agerpres.

“În cursul ultimelor 12 luni, preţul coşului alimentar de referinţă al PAM a crescut în medie cu 107% în Siria”, a precizat această agenţie a ONU pentru lupta împotriva foametei în lume.

Citește și : Situaţia pandemiei de COVID-19 în lume

“Este de 14 ori media de dinainte de conflict şi este cel mai ridicat (preţ) înregistrat vreodată”, a spus pentru AFP Jessica Lawson, purtătoare de cuvânt a PAM.

Izbucnit în 2011, războiul din Siria a făcut peste 380.000 de morţi şi a determinat plecarea a milioane de sirieni în exil. Conflictul a devastat de asemenea economia ţării şi a provocat o puternică devalorizare a monedei naţionale, ceea ce a dus la o creştere a preţurilor.


Conform PAM, cea mai notorie creştere a preţurilor produselor alimentare a fost înregistrată în provincia As-Suwayda (sud), urmată de provinciile centrale Hama şi Homs – toate controlate de regimul sirian -, şi în capitală, unde preţurile au crescut cu 124% în 12 luni.

Guvernul pune această inflaţie pe seama sancţiunilor occidentale, însă pentru unii analişti, ea este cauzată de penuria de dolari de pe piaţa siriană, produsă de interdicţia din Libanul vecin de a retrage sau de a transfera dolari.

Numeroşi comercianţi sirieni făceau viramente în dolari de pe piaţa libaneză pentru a plăti importurile de produse străine.

Citește și : Japonia va aproba în mai tratamentul cu Remdesivir în cazul pacienţilor cu COVID-19

Creşterea preţurilor la produsele alimentare survine în contextul în care Siria a început vineri Ramadanul şi pe fondul epidemiei de noul coronavirus.

Damascul a anunţat 43 de cazuri de contaminare, dintre care trei decese, în timp ce ONU a transmis informaţii despre un al patrulea deces în nord-estul ţării, aflat sub control kurd.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.