Prim-ministrul australian, ‘deschis’ ideii de repatriere a autorului masacrului comis în moscheile din Noua Zeelandă

Publicat:

Canberra este “deschisă” ideii ca australianul condamnat în Noua Zeelandă la închisoare pe viaţă pentru masacrul comis în două moschei din Christchurch să fie trimis înapoi în ţara sa natală pentru a-şi ispăşi acolo pedeapsa, a declarat vineri prim-ministrul Scott Morrison, citat de France Presse , scrie agerpres.

Adeptul supremaţiei albilor Brenton Tarrant a fost condamnat joi la închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate pentru uciderea a 51 de credincioşi musulmani în 2019 în două moschei din Christchurch, Noua Zeelandă.


Citește și : Opoziţia din Belarus consideră inadmisibilă crearea unei forţe de poliţie de rezervă de către Rusia

La scurt timp după condamnare, vicepremierul neozeelandez Winston Peters a apreciat că Tarrant, în vârstă de 29 de ani, ar trebui transferat într-o închisoare australiană.

“Comunitatea musulmană şi toată Noua Zeelandă au suferit deja suficient pentru a mai fi nevoite acum să plătească sume astronomice pentru a-l ţine în siguranţă în sistemul nostru penitenciar”, a subliniat Peters.

Prim-ministrul australian a spus că nu a primit nicio cerere pentru un posibil transfer al criminalului, dar s-a declarat pregătit să discute cu omologul său neozeelandez Jacinda Ardern.

“Fie că este deţinut în Australia sau în Noua Zeelandă, suntem deschişi la discuţii”, a subliniat Peters la canalul Seven News.

“Prim-ministrul Noii Zeelande şi cu mine vom vorbi despre acest lucru” şi o eventuală decizie va fi luată cu prioritate ţinând cont de “dorinţele supravieţuitorilor şi ale familiilor victimelor”.

Tarrant, un fost instructor de fitness care a crescut în orăşelul Grafton, s-a mutat în Noua Zeelandă în 2017.

Documente guvernamentale arată că încarcerarea lui Tarrant va costa 4.900 de dolari neozeelandezi (2.756 de euro) pe zi, comparativ cu 302 dolari neozeelandezi pentru un deţinut obişnuit.

Potrivit acestor documente, “este probabil ca el să aibă nevoi şi să reprezinte un risc” pentru Noua Zeelandă.

Tarrant a creat deja probleme autorităţilor penitenciare scriind o scrisoare, publicată în august 2019 de un site extremist.

În scrisoare, Tarrant îl laudă pe fascistul britanic Oswald Mosley (mort în 1980, lider a două grupuri fasciste britanice timp de 40 de ani n.r.) şi spune că “un mare conflict se profilează la orizont”.

Citește și : Trump acceptă nominalizarea drept candidat pentru un nou mandat la Casa Albă

Serviciul corecţional şi-a cerut scuze şi a promis că acest lucru nu se va mai întâmpla.

Tarrant ar trebui să fie plasat în singura închisoare de înaltă securitate din Noua Zeelandă situată în Auckland. El ar trebui să fie ţinut la izolare, astfel încât propria siguranţă să-i fie asigurată.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova Trei biblioteci școlare vor fi modernizate și...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.