Prim-ministrul polonez Morawiecki a încălcat în mod ‘flagrant’ legea prin decizia privind votul prin corespondenţă(tribunal)

Publicat:

Prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki a încălcat în mod ‘flagrant’ legea atunci când a ordonat serviciului poştal naţional să se pregătească pentru votul prin corespondenţă la scrutinul prezidenţial ce urma să aibă loc în ziua de 10 mai, a decis marţi un tribunal administrativ din Varşovia, transmite dpa, scrie agerpres.

În cauză se afla prima încercare de desfăşurare a alegerilor prezidenţiale, care au sfârşit prin a fi amânate din cauza epidemiei de coronavirus şi a îngrijorărilor legate de sănătatea votanţilor.


Citește și : SUA vor împiedica Iranul să-şi procure arme ruse sau chineze

Înaintea scrutinului, majoritatea guvernamentală a dorit să transforme scrutinul într-unul cu vot exclusiv prin corespondenţă, însă legislaţia necesară a fost adoptată de parlament doar cu câteva zile înaintea datei la care erau programate alegerile.

Cu toate acestea, premierul Morawiecki ordonase serviciului poştal să se pregătească pentru un vot prin corespondenţă chiar înainte de adoptarea legii respective, ceea ce, împreună cu costurile financiare ale deciziei, a declanşat o controversă în ţară.

La acel moment, Morawiecki a invocat legislaţia anti-COVID-19 drept bază legală.

Însă, nici ‘Constituţia, nici legile consiliului de miniştri nu îi acordă premierului nicio competenţă în ce priveşte organizarea sau pregătirea unor alegeri’, a declarat judecătorul Grzegorz Rudnicki, citat de agenţia PAP.

Decizia de marţi poate fi atacată cu recurs la cea mai înaltă instanţă administrativă a statului.

Alegerile prezidenţiale au avut loc în cele din urmă la 28 iunie, cu prezenţa fizică a votanţilor în secţii, votul prin corespondenţă rămânând opţional.

Citește și : Un fost lider al sârbilor bosniaci a murit de COVID-19

Preşedintele în funcţie, Andrzej Duda, a fost reales în turul al doilea pentru un nou mandat.

Miercuri, parlamentul polonez va lua în dezbatere un proiect de amendament la legislaţia anti-COVID-19, care le-ar permite oficialilor să nu fie traşi la răspundere pentru încălcarea legii dacă acţiunile lor au fost întreprinse în interes public şi în scopul combaterii epidemiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.