Primă Doamnă a Iranului se apucă de scris, fiind inspirată de Michelle Obama

Publicat:

Jamileh Alamolhoda, soţia preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, intenţionează să scrie o carte similară celei scrise de fosta Primă Doamnă a SUA, Michelle Obama, informează vineri dpa, potrivit agerpres.

“Am citit recent cartea (‘Becoming’ de Michelle Obama, în România a fost lansată cu titlul ‘Povestea mea’, n.r.) şi o consider foarte frumoasă, captivantă şi impresionantă”, a declarat vineri Jamileh Alamolhoda, potrivit mass-media iraniene.


Citeşte şi: Marea Britanie intenționează să renunțe la legea de autoizolare COVID-19 – Black News

După aceasta, Jamileh Alamolhoda a citit câteva fragmente din carte soţului său, care a sfătuit-o atunci să scrie şi ea o carte similară.

Pentru Iran, SUA sunt principalul duşman politic de după Revoluţia Islamică din urmă cu aproape 43 de ani. Exact de atunci au fost rupte relaţiile diplomatice între cele două ţări.

Din acest motiv, comentariile pozitive ale soţiei preşedintelui iranian cu privire la cartea scrisă de Michelle Obama, care a fost tradusă de mai multe ori în Iran şi a devenit un bestseller, constituie o mare surpriză.

Autobiografia scrisă de Michelle Obama a fost publicată simultan în numeroase ţări ale lumii pe 13 noiembrie. În 421 de pagini, Michelle Obama, soţia astăzi în vârstă de 58 de ani a fostului preşedinte american Barack Obama, îşi povesteşte viaţa, de la copilăria petrecută în sudul violent al oraşului Chicago până când a ajuns la Casa Albă. Cartea a devenit un bestseller internaţional.

Citeşte şi: Patru belaruşi sunt INCULPAŢI la New York în cazul avionului deturnat – Black News

Spre deosebire de cartea scrisă de Michelle Obama, cea pe care o va scrie Jamileh Alamolhoda nu va fi o “poveste a Cenuşăresei” despre o fetiţă obişnuită care a reuşit să ajungă Primă Doamnă a SUA. Mai degrabă, Alamolhoda vrea să prezinte lumii o versiune islamică a acesteia şi idealurile unei femei musulmane iraniene, potrivit portalului de ştiri Shafaqna.

“Una peste alta, cea mai mare realizare a Revoluţiei Islamice o constituie martiriul”, a spus soţia preşedintelui iranian. De aceea, Jamileh Alamolhoda, 57 de ani, vrea de asemenea ca viitoarea sa carte să fie inspirată de femei ai căror soţi au murit ca martiri. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.