StiripesurseȘtirile zileiPrima ieşire în spaţiu a unei astronaute europene pe Staţia Spaţială...

Prima ieşire în spaţiu a unei astronaute europene pe Staţia Spaţială Internaţională

Publicat:

Italiana Samantha Cristoforetti realizează joi prima ieşire în spaţiu a unei astronaute europene pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), potrivit imaginilor difuzate de NASA, informează AFP, potrivit agerpres

Ieşirea extravehiculară a acestei astronaute membră a Agenţiei spaţiale europene (ESA), realizată la o altitudine de peste 400 de kilometri, este preconizată să dureze şase ore şi jumătate şi este efectuată în compania cosmonautului rus şi comandant al ISS, Oleg Artemiev.

Citește și : Rusia a încălcat grav dreptul internaţional şi dreptul umanitar în Ucraina (raport)

Misiunea celor doi, echipaţi în combinezoane spaţiale ruse de tip Orlan, a început cu puţin timp înainte de ora 15:00 GMT. Cuprinde mai multe sarcini care vizează modulul ştiinţific rus Nauka şi, în special, noul braţ robotizat ERA (European Robotic Arm).


Este cel de-al doilea sejur în spaţiu pentru Samantha Cristoforetti, inginer şi pilot de avioane de vânătoare în vârstă de 45 de ani, care a plecat spre ISS pe 27 aprilie. Deţine recordul celui mai lung sejur în spaţiu pentru o femeie în cadrul unei misiuni, cu o perioadă de 199 de zile pe orbită, în 2014 şi 2015. Urmează, de data aceasta, să-şi asume conducerea staţiei, o altă premieră pentru o astronaută europeană.

Lansat pe orbită în iulie 2021, după mai multe întârzieri, braţul robotizat ERA a fost instalat în urmă cu câteva luni în exteriorul modulului rus al ISS. Cu o lungime de 11 metri, permite efectuarea unor sarcini de mentenanţă sau de echipare, în principal asupra segmentului rus şi poate fi dirijat din interiorul sau exteriorul staţiei. Poate, de asemenea, funcţiona în modul automat şi chiar să fie dirijat de la o staţie ESA de la sol.

Citește și : Risc de crize climatice ‘în cascadă’ pentru marile ţări emergente

Ieşirea extravehiculară realizată de Samantha Cristoforetti şi Oleg Artemiev, cea de-a şasea pentru acesta din urmă, este cea de-a treia ieşire consacrată pregătirii ERA.

Misiunea are loc după ce fostul şef al agenţiei spaţiale ruse, Dmitri Rogozin, demis din funcţie vinerea trecută, le-a dat ”ordonat” anterior cosmonauţilor ruşi să înceteze orice intervenţie asupra braţului robotizat ERA. O măsură de represiune ca urmare a anunţului ESA că va înceta la rândul său orice cooperare cu agenţia rusă în vederea misiunii ExoMars din cauza invaziei Ucrainei de către Rusia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.