Prima reacţie a Kremlinului după atacurile teroriste din Daghestan

Publicat:

Prima reacţie a Kremlinului după atacurile teroriste din Daghestan

Societatea rusă este “consolidată” în faţa terorismului, a dat asigurări luni Kremlinul, la o zi după atacurile din Daghestan soldate cu 19 morţi, informează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

“Rusia s-a schimbat, societatea este consolidată şi astfel de manifestaţii teroriste nu sunt susţinute de societate, fie în Rusia, fie în Daghestan”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov.


Citeşte şi: Operaţiunea antiteroristă din Daghestan s-a încheiat; cel puţin 15 poliţişti au fost ucişi – Stiripesurse.md

Peskov a respins luni orice idee privind o posibilă revenire a unei insurecţii islamiste în Rusia, ca cea din anii 2000, în urma celui de-al doilea război din Cecenia.

Prima reacţie a Kremlinului după atacurile teroriste din Daghestan

Preşedintele rus Vladimir Putin nu s-a exprimat deocamdată public asupra acestor atacuri care nu au fost încă revendicate şi care au avut loc la Mahacikala, capitala Daghestanului, şi în oraşul de coastă Derbent.

Regiune autonomă rusă majoritar musulmană care se învecinează cu Cecenia, Daghestanul a fost în anii 2000 scena unor confruntări armate cu jihadiştii, la fel ca o mare parte din Caucaz. Această insurecţie islamistă a fost anihilată de forţele ruse după ani lungi de lupte, iar în Rusia nu mai aveau loc în ultimii ani astfel de atacuri.

Atacurile de duminică au vizat “două biserici ortodoxe, o sinagogă şi un punct de control al poliţiei”, potrivit Comitetului de anchetă rus, care a declanşat o anchetă pentru “acte teroriste”.

Prima reacţie a Kremlinului după atacurile teroriste din Daghestan

“Cincispezece agenţi ai forţelor de ordine au fost ucişi, precum şi patru civili, printre care un preot ortodox”, au anunţat anchetatorii.

Marele rabin al Rusiei, Berl Lazar, a denunţat o “crimă laşă”, ghidată de dorinţa de “a ucide un număr cât mai mare de persoane nevinovate”.

Luni, liderul regiunii Daghestan, Serghei Melikov, s-a deplasat la sinagoga şi biserica din Derbent, luate drept ţintă de atacatori.

“Ştim cine se află în spatele acestor atacuri teroriste”, a declarat duminică Melikov, fără alte precizări. “Războiul vine şi în casele noastre, O simţeam, însă astăzi ne confruntăm cu el”, a adăugat Melikov, părând să facă o legătură cu Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Belarusul sporeşte securitatea graniţei cu Ucraina

Belarusul sporeşte securitatea graniţei cu Ucraina Serviciul de frontieră şi Ministerul Apărării ale Belarusului iau măsuri pentru a întări securitatea graniţei cu Ucrainei în urma...

Istoriile de succes ale refugiaților ucraineni au fost prezentate în Parlament

Istoriile de succes ale refugiaților ucraineni au fost prezentate în Parlament 12 istorii de succes ale refugiaților ucraineni, care și-au găsit în Republica Moldova...

Unde sunt cele mai bune salarii din lume şi care este leafa moldovenilor

Unde sunt cele mai bune salarii din lume şi care este leafa moldovenilor Salariile nete în anumite țări sunt cu adevărat atractive, stabilite în funcție...

 Servicii medicale de înaltă performanță, în scădere. Ce spun experții

 Servicii medicale de înaltă performanță, în scădere. Ce spun experții Numărul serviciilor medicale de înaltă performanță (SIP) a fost în scădere în ultimii doi ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.