StiripesurseȘtirile zileiPrima vizită a unui şef de guvern britanic în Argentina, după...

Prima vizită a unui şef de guvern britanic în Argentina, după Războiul Malvinelor din ’82

Publicat:

Prim-ministrul britanic Theresa May, care a sosit în noaptea de joi spre vineri pentru a participa la G20, a început prima vizită a unui şef al guvernului britanic la Buenos Aires de la Războiul Malvinelor din 1982, relatează France Presse, potrivit agerpres.

Această vizită este considerată de argentinieni ca o ocazia de a reface legăturile diplomatice şi de a-şi reafirma vederile asupra acestor insule aride bătute de vânt.

Citeşte şi: În drum spre G20, avionul cancelarului Angela Merkel a fost obligat să aterizeze la Koln din cauza unei probleme tehnice

Falkland (numele englez al arhipelagului) este sub administraţia permanentă a Regatului Unit din 1833. Dar Argentina nu a renunţat niciodată să-l revendice. În aprilie 1982, ţara, guvernată atunci de o dictatură, a decis să folosească forţa şi să invadeze teritoriul. Acesta va fi recăpătat 74 de zile mai târziu de Regatul Unit.

În octombrie, ministrul de externe argentinian Jorge Faurie a creat o anumită agitaţie declarând că ţara sa ar putea să profite de incertitudinile cauzate de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană pentru a consolida legăturile Argentinei cu teritoriul britanic din Atlanticul de Sud.


Citește și : Summit G20: Macron se va întâlni cu Mohammed bin Salman şi va organiza o reuniune de „coordonare” între europeni

Cei 3.400 de locuitori ai arhipelagului, situat la 400 de kilometri de coasta Argentinei şi 12.700 km de Londra, şi-au arătat dorinţa de a rămâne sub suveranitatea britanică. În cazul în care Marea Britanie se va separa în cele din urmă de UE fără un acord, economia arhipelagului, în mare măsură dependentă de exportul de calmar în UE, ar putea suferi consecinţe.

Aproximativ 94% din exporturile de calmar şi peşte sunt destinate UE, contribuind cu 40% la produsul intern brut al arhipelagului. Conform estimărilor guvernului din Insulele Falkland, un Brexit fără acord le-ar scădea veniturile cu 16%.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Doi moldoveni au fost condamnați în Ucraina după ce au incendiat o clădire administrativă

Doi cetățeni ai Republicii Moldova, ambii în vârstă de 27 de ani, au fost condamnați în Ucraina la câte 12 ani de închisoare cu...

Programul activităților de reintegrare pentru anul 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial

Programul activităților de reintegrare a ţării pentru anul 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial. Documentul include 30 de proiecte și inițiative destinate dezvoltării...

Uniunea Europeană introduce reguli noi privind salariile

Uniunea Europeană introduce noi reguli privind transparența salarială, măsuri care urmăresc să reducă diferențele de plată dintre femei și bărbați și să ofere angajaților...

O ucraineancă recruta moldovence pentru prostituție

O femeie de 32 de ani din orașul Berdicev, Ucraina, este cercetată penal după ce ar fi recrutat femei pentru prestarea serviciilor sexuale în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.