StiripesurseExternePrima vizită în Spania a fostului rege Juan Carlos după plecarea...

Prima vizită în Spania a fostului rege Juan Carlos după plecarea sa în exil

Publicat:

Fostul rege Juan Carlos I, care a plecat în exil în august 2020 în Emiratele Arabe Unite, pe fondul unor suspiciuni de delapidare la adresa sa, se va întoarce joi pentru prima dată în Spania pentru o scurtă vizită, a anunţat miercuri palatul regal, transmite AFP, potrivit agerpres.

Fostul monarh a comunicat “decizia sa de a călători în Spania de mâine până luni, 23 mai”, a informat palatul într-un comunicat, după ce investigaţiile la adresa sa în Spania au fost respinse în martie.

Citeşte şi: Coreea de Nord se pregăteşte să facă un test nuclear chiar în timpul vizitei lui Biden în regiune – Black News

Juan Carlos va călători mai întâi la Sanxenxo, în Galiţia (nord-vest), după care luni se va deplasa la Madrid pentru a-şi vizita fiul, pe regele Felipe al VI-lea şi pe soţia acestuia Sofia, precum şi alţi membri ai familiei. El va pleca “în aceeaşi zi” spre Abu Dhabi “unde şi-a stabilit reşedinţa permanentă şi stabilă”, a continuat palatul.

Această vizită este conformă cu “dorinţa Majestăţii Sale Juan Carlos de a călători cu regularitate în Spania pentru a-şi vizita familia şi prietenii” într-un cadru “privat”, conchide comunicatul palatului, după ce posibilitatea ca fostul monarh să locuiască într-un palat oficial a atras critici în Spania.


Figură centrală în tranziţia democratică după moartea dictatorului Franco în 1975, Juan Carlos, care a abdicat în 2014 pe fondul scandalurilor, a părăsit Spania pentru Abu Dhabi în august 2020, după dezvăluiri din ce în ce mai compromiţătoare despre stilul său de viaţă şi despre sursele neclare ale averii sale. La acel moment a explicat că doreşte să îi “faciliteze” fiului său, Felipe al VI-lea, “exercitarea” îndatoririlor sale în faţa “consecinţelor publice ale anumitor evenimente petrecute în viaţa sa privată”.

Citeşte şi: Mevlut Cavusoglu s-a întâlnit cu Anthony Blinken la New York – Black News

Cele trei investigaţii care îl vizează în Spania au fost în cele din urmă închise la începutul lunii martie, deschizând calea unei posibile reveniri în Spania.

Chiar înaintea exilului, Felipe al VI-lea a decis, în martie 2020, să renunţe la moştenirea tatălui său şi să îi retragă acestuia alocaţia anuală de aproape 200.000 de euro. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.