StiripesurseSocialPrimăria Chișinău refuză centralizarea școlilor

Primăria Chișinău refuză centralizarea școlilor

Publicat:

Primăria municipiului Chișinău își exprimă îngrijorarea față de intenția Ministerului Educației și Cercetării de a promova modificări legislative în cadrul reformei „Restart în educație”, care ar putea schimba actualul model de administrare a instituțiilor de învățământ din Capitală.

Într-o adresare semnată de viceprimarul Victor Pruteanu, autoritățile municipale susțin că orice reformă a sistemului educațional trebuie realizată în urma unor consultări ample, a unei analize de impact și cu respectarea autonomiei locale, a patrimoniului public municipal și a continuității serviciilor oferite copiilor și familiilor, transmite realitatea.md.

Potrivit documentului, municipiul Chișinău gestionează cea mai mare rețea educațională din R. Moldova. În anul de studii 2025–2026, aceasta include 150 de instituții de învățământ primar și secundar, cu peste 108.000 de elevi, precum și 170 de instituții preșcolare, frecventate de aproximativ 38.000 de copii.

Reprezentanții Primăriei afirmă că modelul actual de administrare a permis dezvoltarea infrastructurii școlare, finanțarea grupelor cu program prelungit, susținerea mai multor programe dedicate elevilor și profesorilor, dar și realizarea unor investiții importante în sistemul educațional.

Autoritățile municipale avertizează că o eventuală centralizare a gestionării școlilor din Chișinău ar putea genera riscuri juridice, financiare, administrative și sociale.


Potrivit acestora, o asemenea decizie ar putea afecta programele municipale destinate educației, patrimoniul public, contractele aflate în derulare și mecanismele de intervenție rapidă în instituțiile de învățământ.

În acest context, Primăria Chișinău solicită menținerea modelului descentralizat de administrare a instituțiilor de învățământ și evitarea unor modificări legislative care ar putea duce la transferul gestionării școlilor municipale către autoritățile centrale.

Totodată, administrația locală susține că rămâne deschisă dialogului cu autoritățile centrale pentru identificarea unor soluții care să contribuie la îmbunătățirea calității educației și la eficientizarea administrării sistemului educațional.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Alexandru Balan avea liste cu fotografiile și numele spionilor români

Fostul director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Balan, cunoștea identitatea a cel puțin șapte ofițeri sub acoperire ai Serviciului Român...

Restricții de circulație în centrul Capitalei

Inspectoratul General al Poliției (IGP) anunță suspendarea parțială a traficului rutier la intersecția din Chişinău a străzilor Mitropolit Gavriil Bănulescu - Bodoni cu București,...

O moldoveancă a fost strivită de o maşină fără şofer în Roma

O femeie originară din Republica Moldova a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovită de un taxi scăpat de sub...

IGSU îndeamnă populaţia să se protejeze de caniculă

Deoarece în această perioadă se atestă temperaturi ridicate ale aerului, autoritățile îndeamnă cetățenii să se protejeze de arșiță și să respecte măsurile de siguranță. Pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.