StiripesurseȘtirile zileiPrimarul Ceban anticipează o „nouă povară financiară” pentru Chișinău

Primarul Ceban anticipează o „nouă povară financiară” pentru Chișinău

Publicat:

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, anticipează „o nouă povară financiară” pentru capitală și acuză actuala guvernare de incompetență, în contextul în care furnizorii de energie electrică au cerut tarife majorate.

Citește și: Necesarul de energie pentru ziua următoare este garantat

„Pentru municipalitate va fi o nouă povară financiară ca să facem față crizei având în gestiune instituții municipale și servicii unde vom fi nevoiți să achităm mai mult decât dublu pentru energia electrică… Ca și în celelalte crize pe care le-am trecut în ultimii ani, municipalitatea va face față, dar incompetența lor ne lasă fără economii pentru multe alte proiecte precum reparații de drumuri, curți, școli și grădinițe, precum proiecte sociale și multe altele planificate… Este o presiune enormă atât pentru cetățeni cât și pentru Administrațiile Publice Locale și agenții economici. Ca și consecință vor crește restul prețurilor la servicii și produse.  Oamenii vor fi nevoiți să achite mai mult nu doar pentru energie, dar și pentru consumul zilnic”, precizează primarul Ion Ceban.

Precizăm că distribuitorii de energie electrică au solicitat majorarea tarifelor. Respectiv, consumatorii casnici conectați la rețelele gestionate de  Premier Energy ar putea achita un tarif de  5,13 lei pentru un kilowatt-oră (kWh), față de 2,34 lei, cât este tariful actual. În același timp, consumatorii din nordul țării, conectați la rețelele gestionate de FEE Nord, ar putea achita un tarif de  4,53 lei per kWh, în loc de 2,84 lei.

Situația survine în condițiile în care compania rusă „Gazprom” a suspendat livrarea gazelor naturale către „Moldovagaz” începând cu data de 1 ianuarie 2025. În aceeași zi, centrala de la Cuciurgan (MGRES) a sistat livrările de energie electrică pentru malul drept al Nistrului. De obicei, în trecut, centrala de la Cuciurgan asigura circa 65 -75 % din necesarul de energie electrică pentru malul drept al Nistrului, iar cealaltă parte de energie electrică provenea de la centralele electrice de termoficare urbane și surse regenerabile de energie amplasate pe malul drept al Nistrului, precum și importuri limitate din țările vecine.


Republica Moldova se află în stare de urgență începând cu 16 decembrie 2024.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Avertisment de la MAE: Evitaţi călătoriile neesențiale în Orientul Mijlociu

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite orice călătorie neesențială în Orientul Mijlociu, în contextul situației de securitate din regiune. Instituția îndeamnă...

VIDEO Șoșoacă, ironizată după ce s-a afișat într-o maşină de fiţe

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a atras din nou atenția în mediul online după ce a publicat pe TikTok mai multe imagini...

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.