StiripesursePoliticăPrimarul din Bălți, Alexandr Petkov, riscă suspendarea din funcție: Refuză eliberarea...

Primarul din Bălți, Alexandr Petkov, riscă suspendarea din funcție: Refuză eliberarea autorizațiilor pentru construcția podurilor

Publicat:

Primarul din Bălți, Alexandr Petkov, riscă suspendarea din funcție: Refuză eliberarea autorizațiilor pentru construcția podurilor

Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, este în centrul unui conflict cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIRD), care ar putea duce la suspendarea sa din funcție. Potrivit declarațiilor făcute de edil pentru NordNews, procedura de suspendare a fost deja lansată de către Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică.

Motivul principal îl reprezintă refuzul primarului de a emite autorizațiile necesare pentru construcția a două poduri pe șoseaua de centură a orașului. În cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi, Petkov a precizat că decizia Ministerului a venit ca urmare a unor discuții îndelungate, care au început încă din decembrie anul trecut. Aceste discuții au vizat proiectul de construcție al podurilor, pe care edilul îl consideră problematic, în special din cauza lipsei consultărilor cu autoritățile publice locale și întreprinderile din zonă care ar fi afectate de lucrări.

„Reprezentanții Ministerului au decis să pornească o procedură prin Judecătoria municipiului Bălți pentru suspendarea primarului, considerând că eram obligat să emit autorizațiile pentru aceste construcții. Cu toate acestea, la momentul proiectării, nu a existat nicio consultare cu noi, autoritățile locale”, a declarat Petkov.

 Problema podurilor și a traficului de tranzit

Un punct central al conflictului este modul în care s-a planificat proiectul de construcție al podurilor, fără să fie prevăzute căi de ocolire în cazul lucrărilor. Petkov susține că proiectul aprobat prevede devierea traficului prin centrul orașului, ceea ce ar crea mari probleme locuitorilor și infrastructurii. De asemenea, primarul a subliniat că autoritățile centrale nu au luat în considerare opinia structurilor guvernamentale locale, precum Poliția sau Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).


„La Pelinia, în raionul Drochia, unde se repară un pod, există o cale de ocolire chiar lângă construcție. La Bălți, însă, nu s-au gândit la astfel de soluții. Aceste căi de ocolire ar trebui să treacă prin oraș, iar asta ar duce la un colaps al traficului”, a explicat primarul.

În acest context, Alexandr Petkov a menționat că s-a adresat personal premierului Dorin Recean pentru a evita speculațiile și a găsi o soluție. Edilul susține că, în ciuda mai multor propuneri alternative de soluționare, Ministerul și Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) nu au acceptat nicio soluție propusă de autoritățile locale din Bălți.

„Am propus soluții, inclusiv traversarea căii ferate care duce spre Transnistria, însă toate au fost respinse. La Bălți, tot ce am discutat cu reprezentanții guvernamentali a fost ignorat, iar dacă vor continua lucrările așa cum este planificat, orașul va suferi enorm”, a subliniat Petkov.

 Lipsa reacției din partea Ministerului

Până la momentul publicării acestei știri, Ministerul Infrastructurii și ministrul Andrei Spînu nu au venit cu o reacție oficială la declarațiile și acuzațiile primarului.

Amintim că Guvernul intenționează să repare în acest an două poduri de pe centura din Bălți, iar problema traficului de tranzit, care ar putea trece prin oraș în timpul lucrărilor, este unul dintre aspectele care au generat acest conflict între autoritățile locale și cele centrale.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Băutura pe care un chirurg cardiac o numește ‘moartea lichidă’ – nu e alcoolul

Băuturile răcoritoare sunt „moartea lichidă" și nu ar trebui consumate niciodată. Este verdictul unui chirurg cardiac cu triplă certificare, care a publicat lista lucrurilor...

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.