Primele avioane de vânătoare ruseşti MiG-29 au ajuns în Serbia

Publicat:

Un aparat de transport An-124 cu avioane de vânătoare dezasamblate de tipul MiG-29, livrate de către Rusia Serbiei în cadrul asistenţei militaro-tehnice bilaterale, a aterizat luni la Belgrad, a relatat agenţia de presă rusă RIA Novosti, fără să precizeze din câte avioane a fost compus primul lot. 

Potrivit acesteia, sosirea avionului-cargo al Ministerului Apărării rus în capitala sârbă a avut loc fără presă şi într-o atmosferă marcată de confidenţialitate.


Aterizarea An-124 la Belgrad de pe aeroportul militar din Luhoviţ, o suburbie a Moscovei, a fost confirmată de serviciul flightradar.

Ministerul Apărării sârb şi autorităţile de la Belgrad s-au abţinut până acum de la orice comentarii pe acest subiect.

Serviciul de presă al Ministerului Apărării sârb a declarat pentru RIA Novosti că informaţii oficiale în acest sens vor fi date publicităţii mai târziu. Accesul presei era interzis luni pe aeroportul militar Batainitsa de lângă Belgrad, indică agenţia rusă de presă.

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic declarase anterior că livrarea a şase avioane de tip MiG-29 de către Rusia în cadrul asistenţei militaro-tehnice pentru Serbia ar putea provoca presiuni politice din afară asupra Belgradului, dar că republica nu va înceta să-şi întărească potenţialul de apărare, inclusiv în domeniul forţelor aeriene şi al apărării antiaeriene.

Rusia a început realizarea înţelegerii privind livrarea a şase avioane de vânătoare MiG-29 pentru forţele aeriene sârbe până în în 6 octombrie, conform agenţiei de presă menţionate care citează surse concordante de la Moscova şi Belgrad.

Potrivit unei surse ruse, precum şi lui Alexandar Vulin, ministrul apărării sârb, pentru prima oară avioanele ruse sunt programate să fie prezentate la parada militară din 20 octombrie, cu ocazia marcării eliberării Belgradului de sub ocupaţia nazistă la 20 octombrie 1944.

La sfârşitul anului 2016, preşedintele Alexandar Vucic, premier în acea perioadă, anunţase după o întâlnire cu ministrul apărării rus, Serghei Şoigu, că Rusia va livra Serbiei şase avioane de vânătoare MiG-29, precum şi 30 de tancuri T-72S şi 30 de blindate BRDM-2.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.