StiripesurseSocialPrimele efecte ale interdicțiilor pentru Ion Ceban. Orașul Focșani din România...

Primele efecte ale interdicțiilor pentru Ion Ceban. Orașul Focșani din România suspendă proiectul de înfrățire cu mun. Chișinău

Publicat:

Orașul Focșani din România amână deocamdată procedurile de înfrățire cu municipiul Chișinău „până la clarificarea tuturor aspectelor diplomatice”. Anunțul a fost făcut de primarul orașului, Cristi Valentin Misăilă, care motivează decizia prin dorința de a feri acest proces de interpretări politice, după ce primarul Chișinăului, Ion Ceban, a primit interdicție de intrare în România.

Primarul din Focșani susține că a fost ținta unei serii de reacții politice neinspirate, iar demersul instituțional de înfrățire între cele două orașe a fost transformat într-o armă de atac politic. „Reacțiile, lipsite de orice decență și expertiză în zona relațiilor internaționale, demonstrează și o ruptură completă între discursul de politică externă și realitatea din teren – aceea a colaborării între comunități”, a scris Cristi Valentin Misăilă pe Facebook, citat de IPN.

Citește și: Lilian Carp: Interdicția impusă lui Ion Ceban ar fi legată de activități politice și conexiuni externe

Subliniind că scopul acestor înfrățiri nu este niciodată unul politic, indiferent de conjunctura politică, primarul de Focșani menționează că Primăria municipiului Chișinău este deja înfrățită cu orașe din România, precum București, Iași, Alba Iulia, Cernăuți, dar și cu orașe din alte state, așa ca Sacramento din SUA, Mannheim din Germania, Grenoble  din Franța sau Reggio Emilia din Italia.

Cristi Valentin Misăilă subliniază că dezvoltarea reală nu se face cu lozinci și acuzații, ci prin muncă și parteneriate solide. „Primăria Focșani va continua să aleagă calea valorilor sale tradiționale, a deschiderii și a respectului față de oameni, dincolo de zgomotul de fundal al unei politici fără substanță”, a adăugat acesta.


Ministerul Afacerilor Externe de la București a precizat că interdicția de intrare pe teritoriul României aplicată lui Ion Ceban este motivată de considerente ce țin de siguranța națională. De cealaltă parte, edilul Chișinăului s-a declarat convins că este vorba despre o decizie politică, luată la insistența partidului de guvernare de la Chișinău, și a anticipat „cea mai murdară campanie electorală din câte a avut Republica Moldova”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 900 de candidați au promovat la sesiunea suplimentară de BAC

Alți 916 candidați au promovat examenul național de bacalaureat în cadrul sesiunii suplimentare, potrivit rezultatelor preliminare. Numărul total al persoanelor care au susținut cu...

VIDEO Victoria Furtună contestă în justiţie suspendarea partidului „Moldova Mare”

Lidera Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că decizia Curții de Apel Centru de a suspenda activitatea formațiunii pentru o perioadă de 12...

PAS conduce în preferinţele electoratului din R. Moldova (sondaj)

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul legislativ ar accede șapte partide politice. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de...

Se dădeau angajați ai băncii, BNM și Poliției şi au lăsat o femeie fără 2,4 milioane de lei

Un tânăr de 21 de ani a fost trimis pe banca acuzaților fiind învinuit de escrocherie. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, individul riscă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.