Primul caz de COVID-19 din Franța ar fi avut loc în Paris la sfârşitul lunii decembrie (studiu)

Publicat:

Medici francezi sunt de părere că noul coronavirus circula deja în ţară la sfârşitul lunii decembrie. Această concluzie a fost trasă după ce ulterior a fost diagnosticat un pacient care fusese internat într-un spital din regiunea Paris la 27 decembrie, relatează luni EFE, scrie agerpres.

Yves Cohen, responsabilul de terapie intensivă la spitalele Avicenne de Bobigny şi Jean Verdier de Bondy, a dezvăluit într-un interviu acordat luni postului de radio France Info că acest caz a fost descoperit într-o evaluare retrospectivă a testelor de tip PCR, efectuate asupra a 24 de pacienţi internaţi în decembrie şi ianuarie cu pneumonie.


Citește și : Lucrătorii migranţi din India s-au luat la bătaie cu forţele de ordine – VIDEO

Unui pacient internat la spitalul Jean Verdier i-au fost prelevate probe PCR, care au fost de abia acum analizate şi care au ieşit pozitive la COVID-19.

Bărbatul, care nu efectuase călătorii ce ar fi emis ipoteza contagierii în străinătate, a fost bolnav timp de 15 zile, iar cei doi fii şi soţia au fost de asemenea contagiaţi.

Acest lucru presupune că soţia, fiind asimptomatică, putea fi la originea contagierii întregii familii. Mai ales că ea lucra la pescăria unui supermarket, în rândul căreia există un mare număr de clienţi chinezi.

Concluziile urmează să fie publicate într-o revistă de specialitate săptămâna viitoare.

Citește și : Încă 10 persoane au fost arestate în Indonezia pentru fake-news

Agenţia Regională de Sănătate Ile-de-France va analiza această ipoteză ce pare să confirme teoria că noul coronavirus circula deja în Franţa înainte de înregistrarea primelor cazuri, consemnate oficial la 24 ianuarie.

Este vorba de un francez de origine chineză şi de doi turişti chinezi care trecuseră prin oraşul Wuhan, unde a izbucnit focarul pandemiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora Pe parcursul lunii august, în Republica Moldova vor fi organizate mai multe evenimente dedicate diasporei, în cadrul unei...

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.