StiripesurseSocialPrimul Forum Național al Culturii s-a desfășurat la Palatul Național „Nicolae...

Primul Forum Național al Culturii s-a desfășurat la Palatul Național „Nicolae Sulac”

Publicat:

Primul Forum Național al Culturii s-a desfășurat la Palatul Național „Nicolae Sulac”

Probleme actuale din domeniul culturii, consolidarea cooperării dintre autoritățile centrale și comunitățile locale, protejarea patrimoniului cultural și atâtea alte aspecte din domeniu au fost abordate, astăzi, la primul Forum Național al Culturii. Evenimentul cu genericul „Suntem parte a culturii europene” s-a desfășurat la Palatul Național „Nicolae Sulac” din capitală, scrie moldova1.md.

Monumentala creație muzicală „Odă Europei” de Eugen Doga a fost preludiul solemn al Primului Forum Național al Culturii, care a întrunit creatori și promotori ai valorilor din întreaga țară.

Pentru prima dată, după 40 de ani de activitate așa un eveniment. – De ce e importantă această comunicare? – Să ne audă și pe noi, să fie și gândurile noastre implementate, pentru că noi lucrăm în fiecare zi și avem și niște rezultate”, a spus directoarea Școlii de Muzică din satul Zăicani, raionul Râșcani, Ecaterina Cemortan.

„*Ar trebui să se îmbunătățească comunicarea între toate instituțiile de cultură, dar și între autoritățile publice locale și ar trebui, de fapt, să fim ascultați și ar trebui în funcții cheie să fie oameni din domeniu pentru că instituțiile de cultură au un rol foarte important în dezvoltarea comunităților”, a menționat directorul Centrului Cultural „Regina Maria” din Ungheni, Aliona Leșanu.

Forumul a fost anticipat de desfășurarea unor paneluri de discuții pe diverse teme de actualitate.


Citește și: Forumul Organizațiilor Sindi­cale Studențești din Republica Moldova

Am analizat un pic legislația, am vorbit despre necesitatea de a avea grijă de elementele de patrimoniu. E problemă cu salarizarea colectivelor de amatori din teritoriu și multe altele, legate de casele de cultură cu regulamentul nou care trebuie implementat”, a afirmat directorul CNCPPCI, Silvia Zagoreanu.

Cred că dacă nu vom continua să facem investiții și mai mari în cultură, atunci există un risc foarte mare să ne pierdem rădăcinile, pentru că asta este esențialul până la urmă: oamenii care-și uită partea de cultură își pierd și rădăcinile”, a relatat președinta Comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Liliana Nicolăiescu-Onofrei.

Iar cunoscutul interpret și pedagog Petru Bulai din Ștefan Vodă a venit cu un îndemn către oamenii de cultură.

Să fim un exemplu pentru tineret, să promovăm cultura, să fim mereu pe linia întâi, să contribuim la educarea generației tinere și a viitorului Moldovei noastre, care va fi degrabă în Uniunea Europeană. Dă, Doamne!”, a declarat interpretul din Ștefan Vodă, Petru Bulai.

Recent s-a încheiat Reuniunea Teatrelor Naționale Românești, al cărei principal motto a fost „Conexiuni Europene”. Am avut un turneu anul acesta și am văzut cât de frumoasă este Europa și conaționalii noștri care ne-au relatat că locul Republicii Moldova este în familia europeană”, susține directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu”, Petru Hadârcă.

Concluzia principală a evenimentului este formulată în sloganul acestui forum: „Suntem parte a culturii europene”, pentru că, de fapt, în parcursul de integrare europeană a Republicii Moldova, oamenii de cultură au sarcina să fie vocali, să aibă o poziție clară, tranșantă, și această poziție trebuie comunicată societății”, a conchis ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

Forumul a fost organizat de Ministerul Culturii, Centrul Național pentru Promovarea Patrimoniului Cultural Imaterial cu sprijinul partenerilor strategici: Fundația pentru Dezvoltarea și Susținerea Inițiativelor Sociale ALT și Ukraine-Moldova American Enterprise Fund.

042b576f c2d8 41eb a5b7 1d6d0af4174c

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

Încă un personaj asociat cu Jeffrey Epstein a fost găsit mort

Daniel Siad, un agent de casting pentru fotomodele care avea legături cu defunctul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, a fost găsit mort la domiciliul...

Peste 60 de copii au aflat la BNM despre importanța deciziilor financiare responsabile

Peste 60 de copii cu vârste între 7 și 10 ani au aflat, la Banca Națională a Moldovei, despre rolul unei bănci centrale și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.