StiripesurseȘtirile zileiPrimul ministru gay din SUA a devenit părinte

Primul ministru gay din SUA a devenit părinte

Publicat:

Pete Buttigieg – primul ministru din istoria SUA care a declarat deschis că este homosexual şi care a fost una dintre vedetele alegerilor primare ale democraţilor pentru prezidenţialele din 2020 – şi soţul său au anunţat marţi că au devenit părinţi, informează miercuri AFP, potrivit agerpres.

“Deja de mai multă vreme Chasten şi cu mine vrem să ne mărim familia. Suntem încântaţi să vă anunţăm că am devenit părinţi!”, a anunţat pe Twitter ministrul transporturilor, în vârstă de 39 de ani.

Citește și : Şeful talibanilor impune ORDINEA şi DISCIPLINA la Kabul! Ordinul dat este clar

“Procedura nu s-a încheiat încă şi noi suntem recunoscători pentru dragostea, susţinerea şi respectul faţă de viaţa noastră privată care ne-au fost oferite. Suntem nerăbdători să spunem mai multe în curând”, a adăugat fostul candidat la Casa Albă şi fost contracandidat al actualului preşedinte american Joe Biden.

Chasten Glezman Buttigieg a distribuit acelaşi text pe Instagram, însoţit de un emoticon care reprezintă un biberon.


Cuplul nu a oferit alte detalii, însă menţionarea unei “proceduri” a făcut ca numeroşi internauţi să se gândească la o adopţie.

Unii au răspuns la tweet-ul ministrului, postând alături de felicitări fotografii cu copiii adoptaţi de ei sau de apropiaţi.

Citește și : Pompierii greci se chinuie să lichideze un incendiu care bate la porţile Atenei

Pete Buttigieg este fostul primar al South Bend, oraş din statul Indiana. Aproape necunoscut marelui public atunci când şi-a înaintat în aprilie 2019 candidatura în alegerile primare democrate pentru prezidenţiale, acest fost militar care a activat în Afganistan a avut de atunci un parcurs fulgerător.

Buttigieg este “prima persoană deschis LGBT numită într-o poziţie permanentă în cadrul cabinetului prezidenţial”, potrivit organizaţiei Victory Institute.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De la începutul lunii iulie până în prezent, motorina s-a scumpit cu 4 lei și 29 de bani

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 22 iulie. Astfel, un litru de benzină A95 va...

Copiii din diasporă, invitați să descopere Chișinăul prin activități la Biblioteca municipală, între 10 și 15 august

Copiii din diasporă cu vârste între 7 și 12 ani vor putea descoperi Chișinăul printr-o serie de activități educative și creative gratuite. Între 10...

Peste 14.500 de solicitări la ambulanță, în perioada 13-19 iunie

Dispeceratul comun de urgență al IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 14.544 de solicitări în perioada 13-19 iunie. Dintre acestea,...

Prima decizie a noului premier britanic: Elimină TVA-ul la curent

La doar o zi după preluarea mandatului, noul premier britanic Andy Burnham a anunțat prima sa măsură economică majoră: eliminarea TVA la facturile de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.