StiripesurseDiasporaPrimul transport cu ajutoare medicale de urgență de la Medici Fără...

Primul transport cu ajutoare medicale de urgență de la Medici Fără Frontiere a ajuns la Kiev

Publicat:

Primul transport cu ajutoare medicale de urgență de la Medici Fără Frontiere (MSF) a ajuns la Kiev, a anunțat organizația umanitară internațională într-un comunicat de presă, citat de CNN, potrivit agerpres.

Materialele includ truse chirurgicale, truse de traumă, medicamente pentru boli cronice și materiale pentru victime în masă.

Citește și : Peste 200 de copii evacuaţi de la un orfelinat din Zaporojie au sosit în Liov

Acestea vor fi donate spitalelor din Kiev și altor orașe din estul Ucrainei.

„Era urgent să facem acest lucru cât mai repede”, a declarat Christopher Stokes, coordonatorul de urgență al MSF în Ucraina, potrivit comunicatului.


„S-ar putea să ne aflăm într-o cursă contracronometru aici – nu avem nicio certitudine cât timp va mai fi posibil accesul cu trenul la Kiev. Am ales să optăm pentru varianta trenului din motive de viteză și de capacitate mare”, a adăugat el.

Citește și : Autorităţile din Mariupol anunţă o nouă încercare de evacuare a circa 400.000 de locuitori blocaţi în încercuirea forţelor ruse

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

Rusia a lansat unul dintre cele mai agresive atacuri cu rachete balistice de până acum, în războiul cu Ucraina

Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete balistice împotriva Ucrainei de la declanșarea invaziei sale pe scară largă, în urmă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.