StiripesurseȘtirile zileiPrinţul Andrew al Marii Britanii a încheiat un acord amiabil cu...

Prinţul Andrew al Marii Britanii a încheiat un acord amiabil cu Virginia Giuffre, cea care l-a acuzat de agresiuni sexuale

Publicat:

Prinţul Andrew al Marii Britanii a încheiat un acord amiabil cu Virginia Giuffre, o americancă ce l-a acuzat că a agresat-o sexual în 2001 şi care l-a dat în judecată în New York, au indicat marţi avocaţii reclamantei într-un document judiciar, potrivit Reuters şi AFP, scrie agerpres.

Înţelegerea, care prevede plata unei sume ce nu a fost dezvăluită, a fost prezentată ca parte din documentaţia juridică depusă la un tribunal federal din Manhattan, unde Giuffre l-a dat în judecată pe cel de-al doilea fiu al reginei Elisabeta a II-a în august anul trecut.

Citește și : Una dintre cele mai vechi grădini zoologice din Marea Britanie îşi închide definitiv porţile

Acordul îl scuteşte pe prinţul Andrew de la o potenţială serie jenantă de dezvăluiri şi acuzaţii în lunile de dinaintea şi din timpul procesului, preconizat să înceapă în a doua parte a anului în curs, precizează Reuters.

Andrew, în vârstă de 61 de ani, a negat acuzaţiile formulate de Giuffre, potrivit cărora ar fi forţat-o să întreţină relaţii sexuale în urmă cu peste două decenii, la o reşedinţă londoneză a fostei asociate a lui Epstein, Ghislaine Maxwell, şi ar fi abuzat-o la două proprietăţi ale lui Epstein. Giuffre, în vârstă de 38 de ani, a fost una dintre cele mai vocale acuzatoare ale lui Epstein şi Maxwell.


Avocaţii lui Giuffre şi ai lui Andrew au precizat că prinţul intenţionează să facă o donaţie substanţială către organizaţia de caritate patronată de Giuffre, care susţine drepturile victimelor violenţelor sexuale.

Citește și : Boris Johnson se bazează pe spionii săi: ‘Informaţiile încă nu sunt încurajatoare!’

Prinţul ”nu a avut niciodată intenţia de a-i face rău doamnei Giuffre şi recunoaşte că aceasta a suferit atât ca victimă a abuzului, cât şi în urma atacurilor publice nedrepte”, se mai precizează în documentul judiciar.

”Prinţul Andrew regretă asocierea sa cu Epstein şi salută curajul doamnei Giuffre şi a altor supravieţuitori care şi-au susţinut cauza proprie, precum şi a altora”, se mai spune în document. ”Se angajează să-şi demonstreze regretul pentru asocierea cu Epstein susţinând lupta împotriva prejudiciilor provocate de traficul sexual şi prin sprijinirea victimelor”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.