Prinţul Charles A IEŞIT din autoizolare

Publicat:

Prinţul Charles, moştenitorul tronului britanic, care a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, a ieşit din autoizolare după şapte zile şi are o stare bună de sănătate, a precizat purtătorul său de cuvânt, citat de Reuters, potrivit agerpres.

“Clarence House a confirmat astăzi că, în urma avizului medical, Prinţul de Wales a ieşit din autoizolare”, a precizat purtătorul său de cuvânt.


Citeşte şi: Donald Trump PRELUNGEŞTE măsurile de distanţare socială

Prinţul Charles, fiul cel mare al reginei Elisabeta a II-a, are vârsta de 71 de ani.

Biroul de presă de la Clarence House, reşedinţa oficială a Prinţului de Wales, a anunţat pe 25 martie că acesta a fost testat pozitiv cu noul coronavirus şi s-a autoizolat în reşedinţa sa Birkhall din Scoţia.

“Prezintă simptome uşoare, starea sa de sănătate generală este bună şi a lucrat de acasă în ultimele zile, ca de obicei”, au precizat reprezentaţii prinţului la momentul respectiv.

Clarence House a anunţat luni că prinţul Charles îşi va relua activitatea şi va participa la întruniri oficiale, respectând însă regulamentele medicale stipulate prin hotărâri guvernamentale.

Citeşte şi: Harry şi Meghan sunt pe cont propriu în California. SUA nu le vor plăti protecţia!

Totuşi, soţia lui, Camilla, care a fost testată negativ cu noul coronavirus, va rămâne în autoizolare până la sfârşitul acestei săptămâni în cazul în care va dezvolta simptomele bolii.

Palatul Buckingham a anunţat weekendul trecut că regina Elisabeta a II-a, care a părăsit Londra şi s-a mutat la Castelul Windsor pe 19 martie alături de soţul ei, prinţul Philip, în vârstă de 98 de ani, are o stare de sănătate bună. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.