StiripesurseȘtirile zileiPrinţul Charles a plecat în Barbados

Prinţul Charles a plecat în Barbados

Publicat:

Prinţul Charles al Marii Britanii s-a îmbarcat pentru a ajunge pe calea aerului în Barbados, în timp ce statul insular din Caraibe se pregăteşte pentru a sărbători luni întemeierea republicii şi înlăturarea reginei ca suverană, rupând legăturile imperiale de aproximativ 400 de ani de la sosirea pentru prima dată a navelor engleze, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Barbados şi-a câştigat independenţa faţă de Marea Britanie în 1966, dar a păstrat-o pe regina Elisabeta ca suveran oficial. Ea va fi înlocuită cu un preşedinte al statului Barbados, în cadrul unei ceremonii de inaugurare ce va avea loc când ţara sărbătoreşte marţi independenţa.

Citeşte şi: Preşedinta taiwaneză pledează pentru democraţie în faţa unei delegaţii din ţările baltice – Black News

Abandonarea ultimelor vestigii ale unui sistem colonial care odată cuprindea globul nu va avea un impact direct asupra economiei sau relaţiilor comerciale ale Barbadosului.

Prinţul Charles va ţine un discurs imediat după miezul nopţii marţi, în care va afirma că o mare parte din relaţiile dintre cele două naţiuni vor rămâne aceleaşi, inclusiv “nenumăratele conexiuni între oamenii ţărilor noastre – prin care trec admiraţia şi afecţiunea, cooperarea şi oportunitatea”.


Potrivit Palatului Buckingham, aceasta este o problemă a populaţiei din Barbados să decidă.

Este pentru prima dată în trei decenii când regina este înlăturată din funcţia de şef al unui stat. Mauritius, o insulă din Oceanul Indian, s-a autoproclamat republică în 1992.

Sărbătoarea va începe luni noapte şi se va prelungi marţi, când Sandra Mason va fi inaugurată primul preşedinte al ţării, servind în mare măsură ca o figură simbolică în spatele prim-ministrului Mia Mottley. Mason deţine în prezent funcţia de guvernator general, reprezentantul reginei în Barbados.

Această schimbare ar putea stimula discuţia asupra unor propuneri similare în alte foste colonii britanice care au ca suveran pe regina Elisabeta, inclusiv Jamaica, Australia şi Canada.

Citeşte şi: Bogății imense se află sub apele îngheţate ale Rusiei – Black News

Într-un discurs duminică, Mottley a declarat că crearea republicii marchează un pas înainte pentru Barbados, dar a adăugat că cetăţenii trebuie să facă faţă unor provocări precum inegalitatea şi schimbările climatice cu aceeaşi fervoare cu care au căutat să obţină independenţa în secolul XX.

“Pe măsură ce înaintăm să devenim o republică parlamentară după 396 de ani de stăpânire monarhică britanică (…), cer să recunoaştem că provocările s-au schimbat, dar sunt la fel de descurajatoare ca înainte”, a spus Mottley la inaugurarea unui parc ce onorează activişti pentru independenţa Barbadosului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.