StiripesurseSintezePrinţul moştenitor saudit a aprobat anunţarea listării la bursă a gigantului...

Prinţul moştenitor saudit a aprobat anunţarea listării la bursă a gigantului Aramco

Publicat:

Printul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman şi-a dat acordul pentru ca anunţul privind oferta publică iniţială (IPO) a gigantul petrolier Aramco să fie făcut duminică, 3 noiembrie, informează Reuters şi AFP citând surse din apropierea acestui dosar, potrivit agerpres.

Listarea Aramco, cea mai mare companie petrolieră din lume, a fost amânată deja de două ori însă potrivit surselor la o reuniune care a avut loc vineri seara, prinţul moştenitor şi-a dat acordul pentru demararea acestei operaţiuni. Calendarul precum şi modalităţile de desfăşurare ar urma să fie anunţate duminică.

Citește și : Trump reduce drastic numărul de refugiaţi admişi în SUA în acest an fiscal

Autorităţile de la Riad intenţionează să listeze un pachet cuprins între 1% şi 2% din acţiunile Aramco la bursa locală în ideea de a strânge o sumă de cel puţin 20-40 miliarde dolari, plecând de la ipoteza că Aramco este evaluată la 2.000 de miliarde dolari. Dacă sumele strânse la finalul listării vor depăşi 25 de miliarde dolari, Aramco va deveni cel mai mare IPO din lume, devansând listarea Alibaba în anul 2014 pentru 25 de miliarde dolari.

Printul Mohammed bin Salman intenţionează să listeze un pachet total de 5% din acţiunile Aramco, un prim pachet de 2% pe piaţa bursieră saudită în 2019, urmat în 2020 de un alt pachet ce urmează să fie vândut pe o piaţă bursieră internaţională care nu a fost încă stabilită, în ideea de a strânge suma de 100 miliarde dolari. Operaţiunea este gestionată de mari bănci americane precum JPMorgan Chase, Morgan Stanley, Goldman Sachs şi Bank of America Merrill Lynch. Potrivit surselor citate de AFP, şefii Aramco s-au întâlnit în ultima săptămână cu investitorii la Londra şi New York, în condiţiile în care există o reticenţă din partea investitorilor străini care au unele semne de întrebare cu privire la transparenţa, guvernanţa şi suma la care a fost evaluată grupul petrolier saudit.


Citește și : Sturgeon: Perspectiva unei Scoţii independente este foarte aproape

Aramco este cea mai mare companie petrolieră din lume cu rezerve de ţiţei de aproximativ 265 miliarde de barili, sau 15% din depozitele mondiale de petrol. Recent compania a informat că în primul semestru al acestui an a realizat un profit net de 46,9 miliarde dolari, în scădere cu 12% comparativ cu perioada similară a anului trecut ca urmare a scăderii preţului ţiţeiului. Este pentru prima dată în istorie când Aramco a dat publicităţii rezultatele financiare semestriale, conform cărora este cea mai profitabilă companie din lume.

Introducerea la bursă a Aramco constituie punctul central al unui plan de reformă economică, denumit Vision 2030, destinat diversificării economiei saudite, care în prezent este puternic dependentă de petrol.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.