StiripesurseȘtirile zileiProbleme... Mii de soldați americani trimiși suplimentar de urgență în Afganistan

Probleme… Mii de soldați americani trimiși suplimentar de urgență în Afganistan

Publicat:

Aproximativ 3.000 de soldaţi americani au fost desfăşuraţi suplimentar în Afganistan, în conformitate cu noua strategie a preşedintelui Donald Trump pentru această ţară devastată de război, a anunţat joi Pentagonul, scrie AFP.

Ministerul american al Apărării evaluase până în prezent numărul soldaţilor americani în Afganistan la 11.000, dar Casa Albă a aprobat trimiterea întăririlor cerute de generalul american John Nicholson care conduce misiunea NATO în Afganistan.

“Tocmai am încheiat trimiterea de întăriri în Afganistan”, a declarat un responsabil din cadrul statului-major american, generalul Kenneth McKenzie, în cursul unui briefing de presă.

“Noile cifre pentru Afganistan sunt de aproximativ 14.000” militari, a adăugat el.

Trupele trimise ca întăriri vor avea ca misiune să antreneze şi să acorde asistenţă armatei afgane care întâmpină dificultăţi în lupta împotriva talibanilor.


Generalul John Nicholson a făcut cunoscut că are nevoie de 16.000 de oameni în total în Afganistan, iar celelalte ţări din NATO şi-au luat angajamentul să îşi suplimenteze la rândul lor contingentele în această ţară.

Pe lângă întăririle pe teren, noua strategie a lui Donald Trump în Afganistan prevede o prezenţă militară americană nelimitată în această ţară, în timp ce predecesorul său Barack Obama ordonase o retragere progresivă şi cu date bine stabilite.

În urmă cu şapte ani, în punctul culminat al războiului, Statele Unite numărau 100.000 de soldaţi în Afganistan.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prima sentință în dosarul „Metalferos” – menținută la Curtea de Apel

Nicolae Pelin, prezentat de procurori drept capul uneia dintre grupările care ar fi prejudiciat întreprinderea „Metalferos” în perioada când aceasta era controlată de oameni...

Vor fi stabilite valori de referință clare la calcularea salariului minim

Modul de calcul al salariului minim în Republica Moldova va fi mai clar, iar necesitatea ajustării acestuia va fi evaluată de Guvern, împreună cu...

Grosu califică „jalnică” solicitarea lui Dodon la Sankt Petersburg de revenire la gazul rusesc

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a criticat declarațiile făcute de liderul PSRM Igor Dodon în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, unde a...

Secretarul de stat Carolina Perebinos a primit copiile scrisorilor de acreditare ale ambasadorului agreat al Austriei

Astăzi, la Ministerul Afacerilor Externe, secretarul de stat Carolina Perebinos a primit copiile scrisorilor de acreditare ale ambasadorului agreat al Republicii Austria în Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.