StiripesurseExterneProcesul contra lui Andrew Tate pentru abuzuri fizice şi sexuale a...

Procesul contra lui Andrew Tate pentru abuzuri fizice şi sexuale a fost devansat în 2026

Publicat:

Controversatul influencer Andrew Tate va compărea în faţa judecătorilor în 2026, în procesul civil intentat de patru femei britanice pentru abuzuri fizice şi sexuale, potrivit unei decizii luate miercuri de Înalta Curte de la Londra, transmite Reuters.

Procesul intentat lui Andrew Tate, ce ar fi trebuit să înceapă în prima parte a anului 2027, este primul caz privind acuzaţii de control coercitiv adus în faţa Înaltei Curţi, potrivit stiripesurse.

Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova

”Nu este în interesul nimănui ca acest caz să aştepte până în 2027”, a declarat judecătoarea Christina Lambert.

Avocata acuzării, Anne Studd, a menţionat că, în afară de cele patru reclamante, vor mai fi audiaţi 6-8 martori.


Acuzații grave din perioada 2013-2015

Cele patru reclamante, cărora le-a fost acordată anonimitatea, îl acuză pe Andrew Tate că a folosit violenţa sexuală împotriva lor în perioada 2013-2015. Două dintre ele au avut relaţii intime cu Tate, în timp ce celelalte două au lucrat pentru afacerea sa videochat.

Potrivit documentelor aflate la dosar, una dintre reclamante a fost ameninţată cu o armă de Andrew Tate, care i-a spus ‘Vei face ce-ţi spun sau vei plăti ca naiba’, în timp ce o alta l-a acuzat pe Tate că a strâns-o de gât în timpul actului sexual până când şi-a pierdut conştienţa.

În vârstă de 38 de ani, Andrew Tate a respins ca ”false” acuzaţiile formulate de cele patru femei, spunând că toate relaţiile sexuale au fost consensuale.

Avocata lui Tate promite probe în favoarea apărării

Vanessa Marshall, avocata lui Andrew Tate, a spus că acesta intenţionează să aducă la proces probe în sprijinul apărării sale.

Citește și: Expert: Finalizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău va permite Republicii Moldova să elimine dependența de Centrala de la Cuciurgan

În România, Andrew Tate şi fratele său Tristan, cu dublă cetăţenie britanică şi americană, au fost trimişi în judecată de DIICOT pe data de 20 iunie 2023, fiind acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, viol, acces ilegal la sistem informatic, lovire sau alte violenţe. Ulterior, în decembrie 2024, instanţele au anulat rechizitoriul procurorilor, iar dosarul s-a întors la DIICOT pentru refacerea urmăririi penale.

Fraţii Tate urmează să fie extrădaţi în Regatul Unit după încheierea procedurilor în România, după ce poliţia din Bedfordshire a obţinut un mandat de arestare european pentru alte acuzaţii de viol şi trafic de persoane. Acuzaţiile, pe care cei doi fraţi le ”neagă fără echivoc”, se referă la fapte petrecute în perioada 2012-2015. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.