StiripesurseȘtirile zileiProcesul împotriva fostului preşedinte sud-african Jacob Zuma, amânat pentru perioada 10-13...

Procesul împotriva fostului preşedinte sud-african Jacob Zuma, amânat pentru perioada 10-13 august

Publicat:

Procesul împotriva fostului preşedinte sud-african Jacob Zuma, într-un dosar pentru mită vechi de 20 de ani, va fi reluat pe 10 august, a anunţat marţi tribunalul din Pietermaritzburg (est), într-o scurtă audiere online, informează AFP, potrivit agerpres

“Procesul este amânat pentru 10 şi până pe 13 august”, a declarat judecătorul Piet Koen.

Citește și : Atac terorist la Bagdad; cel puțin zece morți

Procesul a fost reluat luni, însă avocaţii lui Zuma au pledat că audierile online îl privează pe clientul lor de drepturile sale constituţionale, în special cel de a-şi putea consulta echipa de apărare, şi au cerut o amânare, pentru ca audierea să se poate derula cu prezenţă fizică.

“Toate părţile sunt invitate să depună o listă de argumente” asupra acestei probleme înainte de reluarea procesului, a adăugat judecătorul.


Fundaţia Zuma a salutat această amânare, afirmând că “în sfârşit a câştigat Constituţia”. “Nu poate exista nicio audiere penală virtuală în absenţa acuzatului, care din acest motiv nu-şi poate consulta avocaţii”, adaugă fundaţia.

Numeroase procese se derulează în Africa de Sud în mod virtual în ultimele săptămâni din cauza restricţiilor impuse de un al treilea val ucigaş de coronavirus.

Însă acuzarea a subliniat că în cazul procesului Zuma caracterul virtual al audierilor este necesar pentru a evita “perturbările”, după o săptămână de manifestaţii declanşate în Africa de Sud de un alt dosar judiciar împotriva fostului preşedinte, manifestaţii care au făcut până acum 215 morţi.

Susţinătorii lui Zuma sunt acuzaţi că au alimentat în ultimele zile haosul, pe care preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa l-a calificat drept tentativă “planificată” de a destabiliza ţara.

Citește și : Un bărbat care a pătruns în ianuarie în sediul Congresului SUA, condamnat la opt luni de închisoare

După numeroase amânări şi reluări care s-au întins pe mai multe decenii, Zuma, supranumit “preşedintele Teflon” pentru abilitatea lui de a se sustrage justiţiei, urmează să răspundă la 16 capete de acuzare pentru fraudă, corupţie şi racket legat de achiziţionarea, în 1999, de material militar de la cinci societăţi de armament europene, pe vremea când era vicepreşedinte.

Zuma este acuzat că a primit peste patru milioane de ranzi (235.000 de euro la cursul actual), inclusiv de la grupul francez Thales, una dintre companiile care au beneficiat de un contract important în valoare de circa 2,8 miliarde de euro.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Inteligența artificială schimbă piața muncii: joburile care cer competențe AI au crescut de aproape opt ori mai rapid decât media globală

Inteligența artificială remodelează piața globală a muncii, iar locurile de muncă ce necesită competențe AI au crescut de aproape opt ori mai rapid decât...

Suntem gata să luptăm cu Rusia chiar din această noapte, susține șeful forțelor ariene germane

Generalul-locotenent Holger Neumann afirmă că, dacă Rusia va ataca vreun aliat din cadrul NATO, Luftwaffe va lansa un atac devastator, scrie The Telegraph. Germania este pregătită...

Israelul fierbe după acordul lui Trump cu Iranul: Singura misiune pe care trebuie să se concentreze acum Mossadul

Miniștrii Cabinetului Netanyahu critică acordul dintre SUA și Iran pentru încheierea războiului și spun că Israelul nu este obligat să respecte termenii înţelegerii. Opoziția...

Franța, Germania și Italia, incapabile să coopereze, ar putea ajunge să dezvolte 3 avioane de luptă

Suspendarea programului Sistemului de Luptă Aeriană al Viitorului ilustrează rivalitățile strategice și economice dintre statele europene, dar și incapacitatea acestora de a utiliza avantajele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.