Procesul presupusului ‘creier’ al atentatelor teroriste de la 11 septembrie, Khalid Sheikh Mohammed, se reia

Publicat:

Procesul presupusului ”creier” al atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001 în Statele Unite, Khalid Sheikh Mohammed şi altor patru acuzaţi se reia marţi, însă deznodământul pare încă îndepărtat, în timp ce America se pregăteşte să se reculeagă la 20 de ani de la dramă, relatează AFP, potrivit news.ro

Cei cinci bărbaţi – încarceraţi de 15 ani în închisoarea din baza navală americană de la Guantanamo Bay, în sud-estul Cubei, nu au mai compărut de la începutul lui 2019, înainte ca pandemia covid-19 să oprească procedura.


Citește și : Ungaria a pus piatra de temelie pentru Fabrica Naţională de Vaccinuri în Debrecen

Procesul lor, în cadrul unei justiţii militare de excepţie, se reia de unde s-a oprit, cu apărarea invocând fapte de tortură, pe când acuzaţii se aflau pe mâna CIA, cu scopul de a obţine o invalidare a majorităţii probelor prezentate de către autorităţile americane.

Procedura este prezidată de către un nou magistrat militar – colonelul Matthew McCall -, al optulea care se ocupă de dosar.

Acest ofiţer a anunţat că nu se va grăbi şi că a decis ca audierea de marţi să fie consacrată calificării. El intenţionează ca restul săptămânii să participe la reuniuni cu acuzarea şi apărarea.

Ar putea trece luni şi chiar ani până când procesul să intre cu adevărat în faza decisivă, având în vedere numeroasele recursuri formulate de către avocaţii apărării cu scopul de a obţine piese din dosar.

Unul dintre avocaţii apărării, James Connell, a dat asigurări că ”nu ştie” dacă acest proces va ajunge vreodată la capăt.

Apărarea subliniază că cei cinci acuzaţi – Khalid Sheikh Mohammed, Ammar al-Baluchi, Walid bin Attash, Ramzi bin al-Shibh şi Mustafa al Hawsawi – prezintă în continuare sechelele torturii la care au fost supuşi de către CIA, în timpul detenţiei lor în închisori secrete ale Agenţiei Centrale americane de Informaţii, în perioada 2002-2006.

TORTURĂ

Acestor sechele li se adaugă consecinţa celor 15 ani de detenţei în condiţii de izolare.

Cei cinci bărbaţi – acuzaţi de ”crimă” şi”acte teroriste” – compar într-o sală de audieri plasată sub un puternic dispozitiv de securitate, înconjurată de grilaje cu sârmă ghimpată.

Ei riscă pedeapsa cu moartea.

În faţa lor se află familiile celor 2.976 de oameni a căror moarte le este imputată şi presa.

Citește și : Guvernul sloven, obligat de justiție să finanţeze agenţia de presă STA

Reluarea procesului ia o întorsătură deosebită, cu puţin înainte de comemorarea atacurilor care au lovit, în urmă cu 20 de ani, Statele Unite.

Acuzarea consideră că – chiar dacă interogatoriile CIA ar fi invalidate -, o condamnare a celor cinci bărbaţi este indubitabilă.

Procurorii dau asigurări că acuzaţii au furnizat probe militarilor, în timpul unor interogatorii efectuate de această dată de către poliţia federală (FBI) în 2007, după ce au sosit la Guantanamo.

Aceste probe nu sunt credibile, respinge în avans apărarea, care consideră că FBI a participat la acte de tortură ale CIA şi a folosit, la rândul său, tehnici de intimidare, un lucru care face interogatriile sale la fel de îndoielnice.

”Să nu aveţi nicio iluzie, aceşti bărbaţi au fost aduşi la Guatanamo pentru a se acoperi acte de tortură” şi nu pentru a fi prezentanţi în justiţia americană ordinară, a subliniat James Connell, care-l apără pe Ammar al-Baluchi.

Apărarea cere adevăraţi munţi de documente confidenţiale, pe care Guvernul a refuzat până acum să i le livreze, indiferent că ele vizează programul de tortură, condiţiile de detenţie la Guantanamo sau sănătatea acuzaţilor.

Ea vrea de asemenea să audieze zeci de martori suplimentari – în afară de cei 12 care au defilat deja prin faţa curţii militare -, inclusiv doi bărbaţi care au supervizat programul de interogare al CIA.

Alka Pradhan, unul dintre avocaţii apărării, aruncă vina termenelor lungi asupra Guvernului american şi subliniază că au fost necesari şase ani ca FBI să recunoască faptul că a participat la programul de tortură al CIA.

”Acest dosar te epuizează”, declară ea. ”Ei reţin piese pe care ar fi normal să le împărtăşească într-o procedură” ordinară, subliniază ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Parcările din Chișinău vor fi separate pe trei zone. Care sunt acestea?

Parcările din Chișinău vor fi separate pe trei zone. Care sunt acestea? Parcările din Chișinău urmează să fie separate în trei zone, prima va cuprinde...

Guvernul: Reglementări clare privind expunerea populației la câmpurile electromagnetice

Guvernul: Reglementări clare privind expunerea populației la câmpurile electromagnetice Expunerea populaţiei la câmpurile electromagnetice (CEM), cu frecvența de la 0 Hz la 300 GHz, va...

Italia se confruntă cu cea mai călduroasă fază a verii din 2024

Italia se confruntă cu cea mai călduroasă fază a verii din 2024 Italia urmează să înregistreze temperaturi ridicate record într-o vară a anului 2024 care a...

Guvern: Veteranii de război, vor accesa mai simplu bilete de tratament sanatorial

Guvern: Veteranii de război, vor accesa mai simplu bilete de tratament sanatorial Veteranii de război, persoanele cu dizabilități de pe urma războiului, persoanele afectate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.