Procuratura britanică a decis inculparea americancei implicate într-un accident soldat cu moartea unui adolescent

Publicat:

Procuratura britanică a anunţat vineri că a decis punerea sub acuzare a americancei Anne Sacoolas, soţia unui diplomat al SUA care a fost implicată în august într-un accident soldat cu moartea unui adolescent britanic, în centrul Angliei, informează Reuters şi Press Association, scrie agerpres.

Harry Dunn, un tânăr de 19 ani, a decedat la 27 august în urma coliziunii motocicletei sale cu un automobil în apropierea bazei aeriene RAF Croughton, din Northamptonshire, care este folosită de armata americană. Departamentul de Stat a confirmat că la volanul maşinii se afla Anne Sacoolas, soţia unui diplomat aflat în misiune în Marea Britanie, şi că femeia a părăsit Marea Britanie la scurt timp după accident, folosindu-se de imunitatea diplomatică – plecare ce a declanşat o dispută diplomatică între Londra şi Washington cu privire la revenirea suspectei în Marea Britanie pentru anchetă.


Citește și : Un bărbat a fost executat în Belarus pentru un dublu asasinat

“Directorul Procuraturii Publice s-a întâlnit cu familia lui Harry Dunn pentru a-i explica fundamentele acestei decizii, care a fost luată după o riguroasă trecere în revistă a probelor existente”, a precizat într-un comunicat Serviciul regal britanic de procuratură (CPS).

“Le reamintesc tuturor celor interesaţi că Anne Sacoolas (…) are dreptul la un proces corect. Este extrem de important să nu existe relatări, comentarii sau distribuiri de informaţii online care ar putea prejudicia în orice fel acest demers”, a menţionat procurorul şef Janine Smith.

În octombrie, părinţii tânărului au fost primiţi de preşedintele american Donald Trump la Casa Albă, întâlnire descrisă de Trump ca “frumoasă, dar tristă”.

Citește și : Nava Ocean Viking salvează 112 migranţi găsiţi pe o barcă în apropierea Libiei

Ea era menită de fapt să-i determine pe părinţii lui Harry Dunn să o întâlnească pe Anne Sacoolas, despre care nu li se spusese că se afla şi ea atunci la Casa Albă. Ei au refuzat însă întâlnirea.

Pedeapsa maximă prevăzută de legislaţia britanică pentru omucidere prin “imprudenţă la volan” este de 14 ani, notează Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.