Procuratura thailandeză cere reluarea procesului de corupţie al fostului premier Thaksin Shinawatra

Publicat:

Procuratura din Thailanda a cerut marţi Curţii Supreme să reia procesul de corupţie al fostului prim-ministru thailandez Thaksin Shinawatra, suspendat anterior din cauza absenţei sale, informează dpa, conform agerpres.

Thaksin Shinawatra, o figură controversată care a guvernat din 2001 până în 2006, a fost acuzat de abuz de putere ca prim-ministru în două cazuri de corupţie.


El a fost deja condamnat la doi ani de închisoare în lipsă, în 2008, pentru corupţie în urma unei tranzacţii de terenuri. El a fugit din ţară cu puţin înainte de pronunţarea verdictului.

Citeşte şi: China cere ca echipa sa de fotbal să fie respectată în Germania

Trăind într-un exil autoimpus în principal în Dubai şi la Londra, Thaksin nu s-a mai întors de atunci în Thailanda.

O nouă lege intrată în vigoare la sfârşitul lunii septembrie permite desfăşurarea proceselor în care sunt implicaţi politicieni în ciuda absenţei acestora, a declarat Wanchart Santikunchorn, purtător de cuvânt al biroului procurorului general.

Thaksin nu s-a mai exprimat în ultimul timp pe social media, în ciuda faptului că în trecut a acuzat autorităţile thailandeze de răzbunare politică împotriva sa şi familiei sale.

În august, el a criticat “tirania” juntei pe Twitter, în timp ce sora sa mai mică Yingluck Shinawatra, un alt fost prim-ministru, a fost pusă sub acuzare în legătură cu eşecul unui sistem de subvenţii pentru orez în timpul administraţiei sale.

Citeşte şi: Putin s-a întâlnit cu Bashar al-Assad la Soci şi l-a ‘felicitat’ pentru rezultatele în lupta împotriva terorismului

La fel ca fratele ei, Yingluck a fugit din ţară cu puţin timp înainte de pronunţarea verdictului. Curtea Suprema a condamnat-o în contumacie la cinci ani de închisoare.

Yingluck nu a mai apărut în public şi nu a făcut nicio declaraţie de când a fost văzută ultima dată la Bangkok în august.

Ambii fraţi Shinawatra afirmă că acuzaţiile împotriva lor sunt motivate politic. Familia rămâne populară în rândul electoratului thailandez.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg)

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg) În ciuda prestaţiei sale slabe la dezbaterea electorală cu oponentul său republican Donald...

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte?

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte? Vladimir Putin ar putea folosi un post de radio misterios...

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE Roboți, podea interactivă, imprimantă și stilouri 3D. De aceste tehnologii beneficiază...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.