StiripesurseDiasporaProcuratura ucraineană deschide o anchetă cu privire la înregistrări video care...

Procuratura ucraineană deschide o anchetă cu privire la înregistrări video care ar surprinde execuţia unor prizonieri ruşi

Publicat:

Procuratura ucraineană a deschis o anchetă în urma difuzării pe reţele de socializare a unei înregistrări video care, acuză Moscova, surprinde execuţia unor militari ruşi după ce s-au predat forţelor ucrainene, în weekend, relatează CNN , scrie news.ro

Însărcinatul cu drepturile omului în Parlamentul ucrainean Dmitro Lubineţ a afirmă că este vorba despre o predare falsă şi că ”răspunderea la foc nu este o crimă de război”.

Citește și: Coreea de Nord regretă ‘atitudinea deplorabilă’ a şefului ONU după tirul unei rachete balistice

O înregistrare video – pe care CNN scrie că a geolocalizat-o – a fost filmată la marginea satului Makiivka, situat în regiunea ucraineană Lugansk (est), la aproximativ 40 de kilometri nord-est de Lîman, însă ceea ce s-a întâmplat în realitate este neclar.


Procuratura Generală ucraineană anunţă marţi într-un comunicat că Procuratura Regională ucraineană din Lugansk urmează să invetigheze cu privire la ”perfidia” – acţiuni menite să câştige încrederea inamicului cu scopul de a obţine un avantaj militar – forţelor ruse în timpul acestei predări, care este interzisă de dreptul internaţional umanitar.

”Potrivit monitorizării presei, se ştie că în satul Makiivka, în regiunea Lugansk, militari ruşi care s-au făcut că se predau Forţelor armate ucrainene au deschis focul asupra unor apărători ucraineni. Astfel de acţiuni sunt interzise de dreptul umanitar internţaional”, se arată în comunicat.

Citește și: UE organizează o reuniune de urgenţă cu Serbia şi Kosovo, pe fondul tensionării relaţiilor între acestea

 

În cadrul unei anchete preliminare, urmează să se ia măsuri în vederea stabilirii tuturor circumstanţeşlpr acestui eveniment şi furnizării unei evaluări juridice tuturor participanţilor, potrivit procuraturii.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitro Peskov, anunţa luni că Rusia va face ”tot posibilul” să-i găsească pe cei care se fac vinovaţi de aceste execuţii, subliniind că este necesar să fie ”pedepsiţi”.

Dmitro Lubineţ i-a acuzat duminică pe ruşi de o predare falsă şi de faptul că au deschis focul primii, subliniind că ”răspunderea la foc nu este o crimă de război”.

Aceast videoclip – editat – pretinde că prezintă militari ruşi luaţi priozonieri după ce se predau, unii dintre ei culcaţi la pământ, cu mâinile pe cap. Alţi militari apar, unul câte unul, dintr-o clădire şi se culcă la pământ lângă ei, într-o curte.

O voce strigă ”ieşiţi unul cîte unul. Care dintre voi este ofiţerul? A ieşit toată lumea? Ieşiţi!”.

După ce aproximativ zece bărbaţi se culcă la pământ, un militar apare din clădire şi pare să deschidă focul asupra militarilor ucraineni cărora li se predau.

O rafală se aude, iar înregistrarea video se termină abrubt.

O a doua înregistrare video – filmată cu o dronă – deasupra aceluiaşi loc surprinde ceea ce par să fie cadavrele acestor militari ruşi în grădină, majoritatea la câţiva metri de locul în care erau culcaţi la pământ în prima înregistrare.

CNN scrie că nu a fost în măsură să verifice ceea ce s-a întâmplat în prima înregistrare şi că este neclar ce s-a întâmplat în perioada dintre cele două întegistrări video.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.