StiripesurseJustiţieProcurorii cer 15 ani de închisoare pentru fostul deputat Constantin Țuțu

Procurorii cer 15 ani de închisoare pentru fostul deputat Constantin Țuțu

Publicat:

Astăzi, 3 noiembrie, procurorii au cerut 15 ani de închisoare pentru fostul deputat democrat Constantin Țuțu, cercetat pentru îmbogățire ilicită și trafic de influență, transmite PRO TV.

Pe 31 octombrie, urmare a recursului depus de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), arestul fostului deputat a fost prelungit cu încă 30 de zile pentru traversarea ilegală a frontierei și corupere. Recursul a fost depus la Curtea de Apel Centru, după ce Judecătoria Chișinău respinsese solicitarea de prelungire a arestului preventiv și de plasare a lui Țuțu în arest la domiciliu.

Procurorii PCCOCS îl acuză pe fostul deputat de două infracțiuni comise în perioada septembrie-octombrie 2025:

  • Traversarea ilegală a frontierei cu Ucraina;
  • Promisiunea unei sume de peste 14.000 lei (în euro) unui funcționar de frontieră pentru facilitarea trecerii graniței prin postul Vulcănești-Vinogradovca.

Țuțu a fost reținut la postul de trecere a frontierei, iar în buzunar i-a fost găsită suma promisă funcționarului, fapt calificat de Codul penal drept corupere activă.

Potrivit Poliției Naționale, fostul deputat a încercat să influențeze angajați ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră pentru a-i permite intrarea în R. Moldova. În ultima perioadă, Țuțu se afla pe teritoriul din stânga Nistrului și, după ce a aflat că este vizat într-un dosar penal, a traversat din nou ilegal frontiera cu Ucraina.


Cazul continuă să fie investigat, iar prelungirea arestului preventiv asigură desfășurarea obiectivă a anchetei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

Benzina și motorina vor costa mai mult de la 1 august. ANRE introduce o nouă taxă

Șoferii vor plăti mai mult pentru benzină și motorină. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat modificarea marjei comerciale specifice aplicate la comercializarea...

Cursul valutar al zilei

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 09 bani. Dolarul...

Mărfuri de contrabandă depistate la Vamă

Echipele mobile ale Serviciului Vamal au depistat bunuri în valoare totală de peste 170 de mii de lei, transportate fără acte de proveniență legală...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.