StiripesurseExterneProcurorul general al României confirmă oficial sprijinul 'sistemului' pentru Călin Georgescu:...

Procurorul general al României confirmă oficial sprijinul ‘sistemului’ pentru Călin Georgescu: ‘Este un magistrat încă în activitate’

Publicat:

Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, că nu poate spune cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, inculpat pentru şase infracţiuni grave, inclusiv împotriva ordinii constituţionale, precizând doar că este vorba despre un magistrat încă în activitate, iar sprijinul ar fi fost dat încă din „perioadă anterioară ciclului electoral”, scrie News.ro.

Întrebat, marţi, de către jurnalişti cine este magistratul ce l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu şi care ar apărea în dosarul acestuia, procurorul general al României, Alex Florenţa, aflat la bilanţul Ministerului Public, a declarat că nu poate spune acest lucru, întrucât cercetările sunt în curs. „Evident că nu vă pot spune cine este magistratul, suntem în cursul unor cercetări care vizează mai mulţi făptuitori, inclusiv acel magsitraţi la care faceţi referire. Partea de sprijin reţinută în sarcina magistratului vizează toate spectele care sunt reţinute în momentul de faţă ca încadrare juridică în sarcina celorlalţi suspecţi”, a declarat Alex Florenţa.

Citește și: Rata șomajului din Germania rămâne la un nivel ridicat, în timp ce problemele industriei din cea mai mare economie a Europei continuă

La întrebarea cum l-ar fi ajutat magistratul respectiv pe Georgescu, Alex Florenţa a spus că nu poate da asemenea indicii, dar a precizat că este vorba despre un magistrat „încă în activitate”, fără a menţiona însă şi localitatea unde activează acesta.

Chestionat dacă sprijinul acesta al magistratului cercetat ar fi apărut acum, în ultima vreme, din decembrie anul trecut, de când sunt dosarele penale sau este un sprijin mai vechi, Florenţa a răspuns: „Este un sprijin care a apărut din perioada anterioară, a continuat până în prezent, acesta este singurul element pe care vi-l pot spune în acest moment”.


Întrebat ce înseamnă „perioadă anterioră”, Florenţa a spus că este vorba despre „o perioadă anterioară ciclului electoral la care s-a făcut referire”.

Despre posibila audiere a lui Călin Georgescu în dosarul lui Horaţiu Potra, procurorul general a spus că acest lucru „depinde de procurorul de caz”.

”Cu siguranţă se vor mai opera audieri, inclusiv inculpaţii vor avea drept de acces la dosar, vor putea propune probe, iar procurorul de caz desigur se va pronunţa asupra lor”, a conchis Alex Florenţa.

Dosarul lui Georgescu

În urmă cu aproape o săptămână, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie preciza că îi revine competenţa de soluţionare a dosarului în care este cercetat Călin Georgescu pentru că se fac cercetări şi în privinţa unui magistrat care ar fi sprjinit activităţile infracţionale.

Citește și: Kremlinul nu cedează niciun centimetru: Anexarea teritoriilor ucrainene ocupate de către Rusia este “nenegociabilă”

”În cadrul dosarului care face obiectul comunicatului de presă menţionat anterior, se efectuează cercetări şi în raport de sprijinirea activităţilor infracţionale de către o persoană care are calitatea de magistrat. Potrivit prevederilor Legii nr. 49/2022, în asemenea situaţii, competenţa de soluţionare aparţine exclusiv Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în raport de toate infracţiunile ce fac obiectul cercetărilor”, preciza PICCJ, referitor la competenţa privind soluţionarea dosarului în care este vizat Călin Georgescu.

Parchetul de pe lângă ICCJ a anunţat, în 26 februarie, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Călin Georgescu, printre acuzaţii aflându-se instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, comunicarea de informaţii false, fals în declaraţii în formă continuată privind sursele de finanţare a campaniei electorale şi declaraţile de avere.

În aceeaşi zi, Călin Georgescu a fost ridicat din trafic în baza unui mandat de aducere şi audiat la Pachet. Ulterior, el a fost inculpat şi plasat sub control judiciar pentru 60 de zile,

Infracţiunile care i se impută candidatului la funcţia supremă în stat sunt: instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tentată; comunicarea de informaţii false; fals în declaraţii în formă continuată (privind sursele de finanţare a campaniei electorale şi declaraţile de avere); iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup; promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii.

Luni, Judecătoria Sectorului 1 urma să se pronunţe asupra contestaţiei lui Călin Georgescu faţă de măsura controlului judiciar, însă a amânat luarea unei decizii pentru miercuri dimineaţă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.