StiripesurseJustiţieProcurorul-șef al PA: Alte dosare pe numele lui Plahotniuc ar putea...

Procurorul-șef al PA: Alte dosare pe numele lui Plahotniuc ar putea ajunge în instanță

Publicat:

Procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Marcel Dumbravan, a prezentat detalii despre condamnarea lui Vladimir Plahotniuc, în cadrul unui briefing de presă joi, 23 aprilie.

Potrivit acestuia, instanța a pronunțat pe 20 aprilie 2026 o sentință de condamnare la 19 ani de închisoare în penitenciar de tip închis, prin cumularea parțială a pedepselor pentru mai multe infracțiuni grave. „Sentința de condamnare a fost pronunțată în urma examinării probelor atât ale acuzării, cât și ale apărării”, a declarat Dumbravan, potrivit independent.

Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară

Potrivit procurorilor, cauza penală care îl vizează pe Plahotniuc pentru crearea și conducerea unei organizații criminale, spălare de bani și escrocherie a fost disjunsă din dosarul generic „frauda bancară” și trimisă în instanță încă din iulie 2023.

Procurorii au anunțat că investigațiile nu se opresc la acest dosar, iar alte cauze penale care îl vizează pe Vladimir Plahotniuc sunt în curs de examinare și ar putea fi trimise în instanță în perioada următoare. Potrivit acestora, dosarele sunt complexe și implică mai multe episoade și persoane, fiind necesare analize financiare suplimentare și cooperare internațională pentru acumularea probelor. Reprezentanții Procuraturii Anticorupție au precizat că unele cauze ar putea ajunge pe rolul instanțelor „în câteva luni”.


Dosar conexat, apoi separat din nou

În ianuarie 2024, cauza a fost conexată cu alte dosare ce vizau șapte inculpați acuzați de fapte similare – escrocherii și spălări de bani în proporții deosebit de mari.

Ulterior, în septembrie 2025, dosarul a fost din nou separat pentru examinare distinctă, după apariția unor circumstanțe noi: reținerea lui Plahotniuc în iulie 2025 pe teritoriul Greciei și extrădarea acestuia în Republica Moldova în septembrie același an.

Citeşte şi:  Guvernul a dat 2,63 milioane lei pe un teren de 15 ari

Decizia de disjungere a fost luată pentru a permite examinarea cu prioritate a cauzei, având în vedere că inculpatul se afla în arest.

Condamnare după examinarea probelor

După extrădare, procurorii i-au adus la cunoștință învinuirile în mai multe dosare, iar instanța a examinat atât probele acuzării, cât și ale apărării.

Pe 20 aprilie 2026, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința de condamnare. Plahotniuc a fost găsit vinovat și condamnat, prin cumul parțial al pedepselor, la 19 ani de închisoare în penitenciar de tip închis.

Pentru fiecare infracțiune, instanța a stabilit pedepse distincte:

– 12 ani pentru crearea și conducerea unei organizații criminale;
– câte 13 ani pentru două episoade de escrocherie în proporții deosebit de mari;
– câte 8 ani pentru două episoade de spălare de bani.

De asemenea, acestuia i-a fost interzis, pentru o perioadă de 5 ani, să ocupe funcții sau să desfășoare activități legate de gestionarea bunurilor și resurselor financiare.

Instanța a dispus recuperarea prejudiciului cauzat statului, estimat la peste 39 de milioane de dolari și 3,5 milioane de euro, în beneficiul Ministerului Finanțelor.

Totodată, au fost stabilite dobânzi de peste 1,6 milioane de euro și aproape 19 milioane de dolari, precum și cheltuieli judiciare de peste 96.000 de lei.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

Totodată, judecătorii au menținut sechestrul pe bunuri evaluate la peste 1,1 miliarde de lei. Printre acestea se numără terenuri, imobile, cote în companii, mijloace financiare și bunuri aflate inclusiv peste hotare.

Potrivit procurorilor, sechestrul a fost aplicat pentru a asigura recuperarea prejudiciului cauzat prin infracțiuni.

Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel, iar procurorii urmează să decidă dacă vor depune apel după analizarea motivării instanței.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Alexandru Munteanu, în dialog cu Președintele Comitetului Economic și Social European

Situația regională actuală, avansarea parcursului european al Republicii Moldova și cooperarea dintre țara noastră și Comitetul Economic și Social European (CESE) au fost discutate...

Drumarii intervin pentru reparația carosabilului cu mixtură asfaltică caldă

Administrația Națională a Drumurilor (AND) anunță o mobilizare extinsă a echipelor S.A. „Drumuri” pe întreaga rețea de drumuri naționale, pentru executarea lucrărilor de întreținere...

Capitala României, printre cele mai bogate regiuni din UE

Bucureștiul se află printre cele mai bogate regiuni din Uniunea Europeană după PIB pe cap de locuitor. Capitala, împreună cu Ilfov, ocupă locul 7...

Șeful PA menționează că pledează pentru reunificarea Procuraturii Anticorupție cu CNA

Procuratura Anticorupție ar putea trece printr-un proces de reorganizare instituțională, însă doar după finalizarea evaluării externe a procurorilor (vettingul), aflat încă în desfășurare. Conducerea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.