Un producător american de medicamente a majorat preţul unor vitamine cu peste 800%

Publicat:

Un producător american de medicamente cere aproape 300 de dolari pentru un flacon de vitamine comercializate cu prescipţie medicală care pot fi cumpărate într-o altă versiune, online, cu mai puţin de 5 dolari, într-o ultimă încercare de a profita de lacunele legislative de pe piaţa Statelor Unite, cea mai mare piaţă a produselor pentru îngrijirea sănătăţii din lume, relatează Financial Times.

Avondale Pharmaceuticals a mărit luna trecută preţul Niacor, o versiune a niacin comercializată numai cu prescripţie medicală, cu 809%, un flacon cu 100 de tablete costând 295 de dolari, în loc de 32,46 dolari, potrivit cifrelor văzute de Financial Times.


Cu toate că produsul niacin, un tip de vitamina B3, este disponibil fără reţetă pentru sub 5 dolari pentru 100 de tablete, unii medici preferă să folosească versiunea aprobată de Administraţia Americană pentru Alimente şi Medicamente pentru tratarea colesterolului.

Avondale, o companie cu sediul în Alabama, a mărit preţul Niacor la scurt timp după ce a cumpărat drepturile asupra medicamentului într-un aşa-numit acord de tipul ”cumpără şi majorează” (Buy-and-raise), o strategie făcută faimoasă de Martin Shkreli, un antreprenor în biotehnologie căzut în dizgraţie. Acesta a cumpărat în 2017 drepturile asupra medicamentului Niacor de la Upsher Smith, divizie a companiei japoneze Sawai Pharmaceutical. Termenii tranzacţiei nu au fost făcuţi publici.

Acordurile de tipul Buy-and-raise implică achiziţia unor medicamente care nu au concurenţă şi majorarea puternică a preţurilor acestora, pentru a profita de ineficienţa pieţei americane a sănătăţii, unde preţurile medicamentelor nu sunt controlate de guvern.
Avondale, care a fost înfiinţată în august, pare să fi fost creată cu unicul scop de a cumpăra două  produse de la Upsher Smith. În afară de Niacor, compania a cumpărat un medicament pentru tratarea afecţiunilor respiratorii, cunoscut sub numele de SSKI.

Avondale a majorat preţul SSKI cu 2.469%, preţul flaconului de 30 de ml urcând de la 11,48 de dolari la 295 de dolari, arată datele obţinute de Financial Times. Majorarea a fost confirmată de Truven Health Analytics şi Elsevier, companii care păstrează baze de date cu preţurile medicamentelor.

În ultimul an, în Statele Unite au fost prescrise aproape 19.000 de reţete pentru Niacor, potrivit furnizorului de date Iqvia. Este singura versiune de medicament comercializat cu prescripţie medicală care este absorbit rapid de organism. Există o versiune a medicamentului vândut fără reţetă, care se dezintegrează mult mai lent.

Majoritatea producătorilor de medicamente s-au abţinut să încheie acorduri ”buy and raise” de la prăbuşirea lui Shkreli şi a altor susţinători ai acestei strategii, cum ar fi fosta echipă de management a grupului canadian Valeant. Tactica este folosită în continuare de unele companii farmaceutice.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova Trei biblioteci școlare vor fi modernizate și...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.