Producătorii de haine din Turcia se aşteaptă la comenzi sporite după epidemia de coronavirus din China

Publicat:

Mai mulţi retaileri de haine care îşi produc articolele de îmbrăcăminte în China poartă discuţii cu firmele turceşti pentru mutarea producţiei în Turcia, au declarat doi oficiali din acest sector pentru Reuters, unul estimând chiar că noile comenzi s-ar putea ridica la aproximativ două miliarde de dolari, scrie agerpres.

O epidemie de coronavirus care a provocat decesul a 637 de persoane în China continentală a determinat multe fabrici să îşi suspende activitatea, cel puţin până săptămâna viitoare dar posibil şi după, pe măsură ce autorităţile încearcă să ţină sub control răspândirea virusului.


Citește și : Guvernul italian este ameninţat de divergenţele legate de reforma justiţiei

În aceste condiţii retailerul polonez LPP a anunţat că poartă discuţii cu fabrici de confecţii din Turcia, Bangladesh şi Vietnam, ca soluţie de rezervă dacă fabricile din China vor rămâne închise o perioadă mai lungă de timp.

În ultimii ani producătorii de haine din Turcia s-au reorientat spre segmentul superior, în condiţiile în care producătorii chinezi şi-au extins dominaţia la nivel global. Însă recenta epidemie de coronavirus din China a determinat unele companii europene să se reorienteze spre Turcia, susţin oficialii citaţi de Reuters.

Responsabilii cu achiziţiile şi designerii nu se pot deplasa în China din cauza îngrijorărilor cu privire la coronavirus şi a restricţiilor de călătorie. În aceste condiţii mai multe branduri renumite au început discuţiile pentru producţia de noi articole de sezon în Turcia” a declarat preşedintele Asociaţiei producătorilor de îmbrăcăminte din Turcia (TGSD), Hadi Karasu. Potrivit acestuia, creşterea costurilor cu producţia în China şi o depreciere de 36% a lirei turceşti în ultimii doi ani, au făcut din Turcia o opţiune accesibilă.

“Pe măsură ce nivelul costurilor dintre China şi Turcia devin comparabile, unele firme europene analizează o redirecţionare a comenzilor spre Turcia”, a spus Hadi Karasu. “China are exporturi de haine ready-to-wear în valoare de aproximativ 170 miliarde de dolari. Potrivit calculelor noastre, aproximativ 1% din comenzi vor fi redirecţionate iniţial spre Turcia, ceea ce înseamnă două miliarde de dolari”, a adăugat Hadi Karasu.

Citește și : Autorităţile franceze INTERZIC manifestaţia Vestelor Galbene

La rândul său, preşedintele Asociaţiei Exportatorilor de Îmbrăcăminte din Istanbul (IHKIB), Mustafa Gultepe, susţine că sectorul are capacitatea de a prelua comenzi suplimentare. “Sunt retaileri de haine care pun întrebări cu privire la preţuri şi produse în Turcia după epidemia de coronavirus. Cred că impactul epidemiei va continua pentru încă 5-6 luni şi cred că începând din luna mai vom vedea un transfer major din China”, a adăugat Mustafa Gultepe.

Turcia a exportat anul trecut produse de tip ready-to-wear în valoare de aproximativ 17,7 miliarde de dolari. Orice majorare a exporturilor ar ajuta economia turcă să ţină sub control deficitul de cont curent şi să atingă ţinta de creştere ambiţioasă de 5% preconizată de Guvernul de la Ankara pentru acest an.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.